În această perioadă, aproape 200 de pelerini români participă la un pelerinaj la Locurile Sfinte din Israel şi Peninsula Sinai (Egipt) prin intermediul Agenţiei de pelerinaje BASILICA TRAVEL a Patriarhiei Române.
În contextul recentelor tensiuni din Orientul Mijlociu, Patriarhia Română informează opinia publică că pelerinii români nu sunt expuşi în nici un fel unor eventuale pericole în ceea ce priveşte siguranţa personală.
Permanent, reprezentantul Agenţiei BASILICA TRAVEL la Ierusalim şi firma de turism parteneră din Israel împreună cu autorităţile israeliene şi palestiniene asigură vizitarea în condiţii de deplină siguranţă a tuturor obiectivele incluse în programul pelerinajului. De altfel, obiectivele religioase vizitate din Israel şi teritoriile palestiniene se află în locuri sigure, departe de zonele de conflict.
În rândul pelerinilor români domneşte o atmosferă de pace şi linişte sufletească specifice unui pelerinaj, singura lor preocupare fiind vizitarea Locurilor Sfinte creştine pentru dobândirea folosului duhovnicesc pe care şi l-au propus.
Patriarhia Română asigură participanţii la următoarele pelerinaje organizate de Agenţia BASILICA TRAVEL în Israel că nu există motive de îngrijorare în ceea ce priveşte buna desfăşurare a pelerinajelor conform programului anunţat.
(Biroul de presă al Patriarhiei Române)