După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Pelerinajul de Florii, în Arhiepiscopia Bucureştilor
Sâmbătă, 11 aprilie 2009, în ajunul praznicului Intrării Domnului în Ierusalim (Floriile), va avea loc un pelerinaj organizat de Patriarhia Română împreună cu Arhiepiscopia Bucureştilor prin cele 3 Protoierii din Capitală şi Centrul de presă BASILICA al Patriarhiei Române. Pelerinajul, la care vor participa preoţi şi credincioşi din Capitală, va începe de la Mănăstirea Radu Vodă la ora 17:00 şi se va desfăşura pe un traseu care va include: Biserica „Sfântul Spiridon“ - Nou - paraclis patriarhal, biserica „Sfânta Ecaterina“ - paraclisul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Patriarhul Justinian“ a Universităţii din Bucureşti - şi se va încheia la Catedrala patriarhală, informează Agenţia de Ştiri BASILICA. Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, va conduce pelerinajul de la Mănăstirea Radu Vodă şi până la Catedrala patriarhală, unde pelerinii vor fi întâmpinaţi de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Protoieriile din judeţul Ilfov vor participa şi ele la pelerinajul din Capitală, iar protoieriile din judeţul Prahova vor organiza pelerinaje pe plan local. Desfăşurarea pelerinajului de Florii de anul acesta a fost aprobată pe 31 martie, în cadrul şedinţei săptămânale de lucru a Permanenţei Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor, desfăşurată la Reşedinţa patriarhală, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. În cadrul aceleiaşi şedinţe au mai fost hotărâte: intensificarea activităţilor sociale ale Asociaţiei „Vasiliada“ a Patriarhiei Române, precum şi necesitatea unei cooperări mai mari între Asociaţiile eparhiilor şi Patriarhia Română.



.jpg)
