În Ajunul Crăciunului, marți, 24 decembrie 2024, a avut loc la Catedrala Patriarhală din Capitală un concert de colinde susținut de Corala „Nicolae Lungu” a Patriarhiei Române și de Grupul psaltic
Pelerinajul istoric din Arhiepiscopia Bucureștilor a continuat în sectorul 4
Pelerinajul istoric din Arhiepiscopia Bucureștilor cu moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou a continuat duminică, 14 aprilie, în sectorul 4 al Capitalei. De această dată, manifestarea duhovnicească a cuprins 14 opriri în parohii și așezăminte monahale spre bucuria a sute de credincioși. Delegația a fost condusă de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal. De dimineață, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Spiridon”-Nou, Paraclis Patriarhal, înconjurat de un ales sobor de preoți și diaconi.
Pelerinajul din sectorul 4 al Capitalei a început cu Mănăstirea „Duminica Sfinților Români” din imediata vecinătate a orașului Popești-Leordeni. După întâmpinarea delegației de către părintele protosinghel Ioachim Ceaușu, starețul mănăstirii, împreună cu obștea monahală, racla cu sfintele moaște a rămas pentru aproximativ o oră spre închinarea tinerilor credincioși. „În curtea Mănăstirii «Duminica Sfinților Români» funcționează Atelierele Institutului Biblic de Misiune Ortodoxă și Fabrica de lumânări «Făclia Sfinților Români». De asemenea, în vecinătatea așezământului monahal se află și Gospodăria Centrului Eparhial, ce reunește o seră de legume, o livadă și o plantație de viță-de-vie. O parte din produsele alimentare obținute aici sunt destinate cantinelor pentru persoane cu venituri materiale reduse din Arhiepiscopia Bucureștilor. (...) Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou se află pentru a doua oară la această mănăstire. A mai fost aici la sfințirea mănăstirii în anul 2006. Astăzi, se reîntâlnește în comuniune cu sfinții ocrotitori ai acestei mănăstiri, cu toți sfinții români, dar și cu sfinții ale căror părticele de sfinte moaște se află în această biserică: Sfântul Apostol Andrei; Sfântul Mare Mucenic Gheorghe; Sfântul Ierarh Dionisie, episcop de Milano; Sfântul Ierarh Ambrozie al Milanului. Comuniunea sfinţilor din toate veacurile şi din toate locurile este comuniunea Împărăţiei lui Dumnezeu”, a spus Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul.
O scurtă oprire a fost apoi la Parohia Apărătorii Patriei 1, aducând bucurie pentru credincioșii veniți după rânduială, în zi de duminică, să participe la Sfânta Liturghie.
Credința nu poate fi egalată cu nimic altceva
În continuare, racla a poposit la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Spiridon”-Nou, Paraclis Patriarhal. După ceremonia de primire și așezarea moaștelor într-un baldachin special amenajat în curtea lăcașului de rugăciune, a fost săvârșită Sfânta Liturghie de către Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un ales sobor de preoți și diaconi.
În cuvântul de învățătură rostit, ierarhul a tâlcuit pasajul evanghelic rânduit, de la Marcu 9, 17-32, care relatează vindecarea fiului lunatic, evidențiind puterea credinței: „Expresia «mută munții» atribuită credinţei nu trebuie neapărat înțeleasă în sensul strict al cuvântului. Din timpurile în care Mântuitorul a rostit această expresie şi până în zilele noastre, nu s-a auzit ca vreun om să mute un munte. (...) Astăzi, chiar şi munții pot fi mutați prin mijloace tehnice mult mai uşor decât înainte. Dar puterea pe care o are credinţa în viaţa unui om nu poate fi egalată cu nimic altceva. Sfântul Maxim Mărturisitorul, în «Filocalie», are un cuvânt din care înţelegem că munții pe care i-a avut în vedere Domnul Hristos când a spus că pot fi mutați prin credinţă sunt altfel decât sunt munții cei de piatră. Sunt munţi de răutate, munţi de nepăsare, munţi de îndoială, munţi de necredință, sunt piedicile care stau în fața noastră când e vorba să ne apropiem de Dumnezeu. Domnul Hristos a vrut să spună că este vorba de o credinţă lucrătoare, de o credinţă care face lucruri mari, nu doar o credinţă declarativă, de moment”.
„Bucuria împletirii rugăciunii cu studiul academic”
Pelerinajul a continuat la Biserica „Sfânta Ecaterina”, Paraclisul Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul”, locul unde studenții teologi ortodocși din București participă la programul liturgic și de formare duhovnicească, împletind teoria cu practica și viața duhovnicească.
Delegația a fost întâmpinată de studenți și cadre didactice ale instituției de învățământ teologic universitar. „Facultatea de Teologie Ortodoxă din București, în acord cu spiritul evlavios al acestui oraș binecuvântat cu multe biserici și mănăstiri, cu intensă viaţă duhovnicească, oferă tinerilor studenți o formare atât intelectuală, cât și spirituală, prin îmbinarea studiului cu Liturghia, fidelitatea faţă de Tradiţia Sfinţilor Părinţi cu deschiderea spre cultură și universal, promovând o teologie dinamică, vie, slujitoare, care contribuie la eforturile de renaştere morală a societății românești. (...) Ne rugăm Domnului nostru Iisus Hristos, Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina și Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou să-i binecuvânteze pe toţi profesorii, studenţii şi ostenitorii Facultăţii de Teologie Ortodoxă «Justinian Patriarhul» din București, pentru a trăi bucuria împletirii rugăciunii cu studiul academic şi a sluji cu vrednicie Biserica lui Hristos din poporul român”, a spus Episcopul-vicar patriarhal.
Următoarea oprire a fost la Biserica istorică Bucur Ciobanul, lăcașul de rugăciune cu numele întemeietorului legendar al Capitalei, unde paroh este părintele Ionuț Bărbulescu, protopop al Protoieriei Sector 4 Capitală.
„O mână de călugări tineri stau de strajă Sfântului Nectarie și slujesc oamenilor”
După binecuvântarea credincioșilor veniți la biserica de pe colina din vecinătatea Mănăstirii Radu Vodă, racla a fost adusă să binecuvânteze și obștea monahală de aici. Mănăstirea Radu Vodă este zilnic loc odihnitor pentru mulțime de creștini rugători care vin la sfat duhovnicesc sau doresc să petreacă momente de rugăciune pentru cei dragi la moaștele altor doi sfinți renumiți vindecători: Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina și Sfântul Cuvios Mucenic Efrem cel Nou.
Delegația a fost întâmpinată de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, împreună cu părintele arhimandrit Nectarie Șofelea, starețul Mănăstirii Radu Vodă, clerici și o mulțime de credincioși. Racla cu moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie a fost purtată în procesiune cu fast liturgic și așezată în biserica așezământului monahal.
În cuvântul rostit, Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, a apreciat activitatea misionară a mănăstirii. „Aici, o mână de călugări tineri și curajoși stau de strajă Sfântului Nectarie și slujesc oamenilor. Tinerețea lor închinată lui Dumnezeu încurajează și aduce alinare sufletelor copleșite de tristețe și de suferință, cu nădejdea în lucrarea minunată a harului. Dumnezeu lucrează pentru oameni prin slujirea și jertfa acestor călugări care se dăruiesc pe sine în slujirea semenilor prin rugăciune, prin povățuire și mângâiere duhovnicească. Mănăstirea Radu Vodă este o mănăstire misionară, iar activitățile părinților sunt înscrise în această direcție, de slujire. Este o mănăstire în mijlocul unui oraș, al unei capitale, și de multe ori tumultul cetății nu este foarte ușor de dus de monahii care, căutându-L pe Dumnezeu, s-au retras din lume”, le-a spus celor prezenți Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul.
De asemenea, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a vorbit despre viața duhovnicească de aici pe parcursul secolului al 20-lea: „În acea perioadă au activat aici câțiva călugări cu nume importante și mai ales cu activitate pe măsură. Unul dintre ei a fost Paulin Leca, altul a fost Ioil Babaca, arhimandrit mitrofor care a fost o vreme și locțiitor de stareț, până când regimul comunist a desființat mica obște și a luat clădirea de alături, înființând aici o școală de partid. Au mai fost și alți părinți, unii dintre ei mai apropiați ca timp de noi, așa cum a fost arhimandritul Chesarie Gheorghescu și alții care au dorit să facă din acest loc unul de rugăciune și de înaltă trăire. În mod deosebit cred că prezența Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou vine și ca un semn de recunoștință pentru Patriarhul Justinian, care la începutul păstoririi sale a dorit canonizarea unor sfinți români și a generalizat cultul unor sfinți cu moaște în țara noastră, printre aceștia fiind și Sfântul Cuvios Dimitrie”.
Ziua a continuat cu alte șase opriri scurte, urmând itinerarul: Parohia Cărămidarii de Jos; Parohia „Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan”; Parohia „Sfinții Arhangheli”-Huedin; Parohia „Nașterea Domnului”-Cartierul Solar; Parohia Progresul 3; Parohia Progresul 1 - Șos. Giurgiului.
Ultimele două popasuri au fost la Parohia Șerban Vodă, unde Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul a săvârșit Taina Sfântului Maslu și a rostit un cuvânt de învățătură despre importanța pastorației și îngrijirii bolnavilor, pelerinajul din sectorul 4 încheindu-se la Parohia „Buna Vestire”-Belu.
Pelerinajul istoric din Arhiepiscopia Bucureștilor se va încheia la sfârșitul săptămânii viitoare, sâmbătă și duminică, în Protopopiatele Sector 5 și 6 Capitală.