După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Pelerinajul Sfintei Cruci pe Calea Victoriei
Parohia "Sfântul Vasile cel Mare" de pe Calea Victoriei din Bucureşti, cu sprijinul Patriarhiei Române şi al protoieriilor 1 şi 2 Capitală, precum şi al lui Andrei Chiliman - primarul sectorului 1, organizează în zilele de 13 şi 14 septembrie un program de manifestări religioase dedicate sărbătorii Înălţării Sfintei Cruci. Pe 13 septembrie, credincioşii din Capitală sunt aşteptaţi să participe la o procesiune-pelerinaj care va porni de la Biserica "Sfântul Vasile cel Mare", în jurul orei 19:00, pe Calea Victoriei, spre Parcul "Nicolae Iorga". Se va înconjura parcul cu racla în care se păstrează un fragment din Sfânta Cruce, avându-se în vedere patru opriri, apoi procesiunea va intra în parc şi se va instala pe o scenă unde se vor interpreta cântări bizantine, iar arhiereul va rosti rugăciunea de sfinţire a troiţei şi a crucilor şi cruciuliţelor pe care le vor aduce credincioşii. Pe 14 septembrie, cu prilejul sărbătorii Înălţării Sfintei Cruci, biserica va primi al doilea hram şi se va numi "Biserica Sfintei Cruci". Utrenia şi Sfânta Liturghie vor fi săvârşite începând cu ora 08:00 de către Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, iar răspunsurile la strană vor fi date de corul "Tronos" al Catedralei patriarhale.



.jpg)
