Preoții de caritate din Arhiepiscopia Bucureștilor s‑au reunit la Palatul Patriarhiei astăzi, 23 decembrie, în cadrul ultimei ședințe din acest an declarat în Patriarhia Română an omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și an comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți. Cu acest prilej, clericii au primit distincții din partea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care i‑a binecuvântat la final în cadrul unui moment solemn.
Pelerini români în vizită la biserica românească din Salzburg
Parohia Ortodoxă Română „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” și „Sfinții Mucenici Epictet și Astion” din Salzburg, Austria, a fost vizitată săptămâna trecută de un grup de pelerini din România. Pelerinajul a fost organizat cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, prin Agenția de Pelerinaje „Basilica Travel” a Patriarhiei Române, informează mitropolia-ro.de. Programul pelerinajului a cuprins vizitarea mai multor biserici românești, precum şi a mai multe obiective cultural-istorice. „Pelerinii au fost însoțiți de diac. Mihai Profiroiu, care a asigurat ghidajul, dar și asistența spirituală. La Salzburg, pelerinii au intrat și s-au închinat cu evlavie în biserica de lemn, sfințită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, împreună cu Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Serafim, în data de 13 iunie 2009. Le-am vorbit oaspeţilor despre istoricul locașului de cult, poziționat la circa 150 de metri de Castelul Robinighof, unde pe o tăbliță votivă se menționează prezența, la vârsta de cinci ani, a marelui compozitor Johannes Chrysostomus Wolfgang Amadeus Mozart. De asemenea, le-am explicat specificul bisericii unicat, atât prin arhitectură, cât și prin mobilier și iconografie. Pelerinii au manifestat interes şi față de viața spirituală a comunității diasporale”, a precizat pr. paroh Dumitru Viezuianu, Salzburg. Pelerinii s-au închinat la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, la moaștele Sfântului Ierarh Nectarie, au rostit împreună rugăciuni, iar apoi au fost invitați să viziteze Centrul Parohial Cultural și Ecumenic al comunității românești, precum și expoziția de fotografie cu etapele construcției bisericii. Părintele paroh Dumitru Viezuianu a însoțit grupul de pelerini în centrul istoric al orașului Salzburg, unde au fost vizitate: casa natală a lui Mozart, Catedrala „Sfinții Rupert și Virgil”, cetatea, Mănăstirea „Sfântul Petru” și alte biserici.