Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a săvârșit în Duminica dinaintea Nașterii Domnului Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală din București,
„Pentru mine vorbeşte Hristos!”
▲ An de an, Biserica Ortodoxă de pretutindeni o serbează la 14 octombrie pe Sfânta Cuvioasă Parascheva ▲ Întrucât de 366 de ani moaştele acesteia se află la Iaşi, sărbătoarea Sfintei Parascheva are o însemnătate cu totul aparte pentru români, sute de mii de credincioşi venind să se închine la racla celei pe care o ştiu „mult folositoare” ▲ Cum a devenit tânăra Parascheva o sfântă cinstită de milioane de credincioşi? ▲ Unde s-a născut, cum a trăit şi cum au ajuns moaştele sale în ţara noastră? ▲
Sfânta Parascheva s-a născut în localitatea Epivata (astăzi Selim Paşa), în Tracia, pe ţărmul Mării Marmara, în apropiere de Constantinopol (azi Istanbul), fosta capitală a Imperiului Bizantin.
Un moment de răscruce în viaţa tinerei Parascheva s-a petrecut în jurul vârstei de 10 ani când, aflându-se într-o biserică, a auzit la Sfânta Evanghelie cuvintele: „Vinde-ţi averea ta, dă-o la săraci şi urmează Mie” (Matei 19, 21), pe care Mântuitorul le adresase odinioară tânărului bogat, care voia să moştenească împărăţia cerurilor. „Pentru mine vorbeşte”, a gândit Parascheva. Şi luând foarte în serios această poruncă, schimbă hainele sale frumoase cu hainele rupte ale unei fete sărmane, imediat după ce ieşi din biserică. În ciuda tuturor mustrărilor pe care le-a primit de la mama sa, Parascheva a repetat de mai multe ori această faptă, ca o dovadă a sufletului ei sfânt şi iubitor de semeni.
Ajunsă la vârsta căsătoriei, foarte mulţi tineri bogaţi şi cu funcţii înalte au cerut-o de soţie, atraşi nu numai de sufletul ei curat, dar şi de frumuseţea ei copleşitoare. Însă dorul Paraschevei era în altă parte…
Pe urmele lui Iisus
Înainte de a împlini 20 de ani, Parascheva plecă din casa părintească, urmând dorinţa ei mai veche de a merge la locurile sfinte ale creştinismului. Mai întâi s-a oprit la Constantinopol, unde a trecut pe la bisericile pe care le avea atunci cetatea cea mare a Imperiului Bizantin, închinându-se moaştelor sfinţilor de odinioară. Binecuvântată şi sfătuită de părinţii duhovniceşti pe care i-a întâlnit, Parascheva îşi continuă pelerinajul său, stând un timp la Calcedon (actualul Kadiköy, în Turcia), mergând apoi în Heracleea Pontului, într-o mănăstire închinată Maicii Domnului.
După cinci ani, Cuvioasa Parascheva hotărăşte să meargă la Ierusalim şi după ce s-a închinat la Locurile Sfinte, a mers în pustiul Iordanului, la o mănăstire de maici. Textele vechi, care relatează viaţa sfintei, povestesc eforturile duhovniceşti şi viaţa aspră dusă de sfântă.
Parascheva cea bogată şi înconjurată de mulţime de slujitori în casa părintească avea acum doar o haină veche şi ruptă, iar ca aşternut avea o rogojină. În ciuda acestor amănunte exterioare, Cuvioasa Parascheva nu era deloc tristă, ci îşi dorea fierbinte să-L cunoască tot mai mult pe Dumnezeu şi să trăiască aşa cum au trăit odinioară sfinţii care L-au iubit pe Hristos mai mult decât lucrurile oferite de viaţă în lume.
Tinereţe şi sfinţenie
Deşi gândul Sfintei Parascheva era să aştepte chemarea la Hristos în mănăstirea din pustiul Iordanului, într-o noapte, în timpul rugăciunii, a văzut un înger de lumină care i-a spus să lase pustiul şi să se întoarcă în patria sa, unde va da trupul pământului, iar sufletul său se va duce în cer alături de Hristos. Cuvioasa Parascheva împlinise 25 de ani când plecă din mănăstirea pe care o îndrăgise într-atât, îndreptându-se către Constantinopol, unde se închină în marea biserică a Sfintei Sofia. A plecat apoi spre localitatea natală. S-a oprit însă la Kallicrateia, o localitate vecină cu Epivata, unde a trăit fără să fie recunoscută de cineva.
După doi ani, Cuvioasa Parascheva şi-a încredinţat sufletul în mâinile lui Hristos, pe care-L iubise atât de mult, iar trupul ei a fost îngropat aproape de mare. După mulţi ani, valurile au aruncat pe acelaşi ţărm trupul unui marinar. În apropiere, trăia un călugăr care, nemaiputând să suporte mirosul cadavrului marinarului, a rugat câţiva localnici să-l îngroape. În momentul în care săpau au găsit în pământ un trup nealterat. S-au mirat, însă, fiind oameni simpli, nu au dat importanţă şi au aruncat trupul greu mirositor al marinarului în aceeaşi groapă.
Într-o noapte însă, Cuvioasa Parascheva s-a arătat în vis unor oameni cu frică de Dumnezeu din Kallicrateia, cărora le-a spus să pună moaştele sale într-un loc de cinste.
A doua zi, trupul neputrezit şi înmiresmat al Sfintei Parascheva a fost mutat în Biserica „Sfinţii Apostoli” din Kallicrateia sau - după opinia altor cercetători - din Epivata, unde se crede că au stat vreme de 200 de ani. Dovedindu-se a fi făcătoare de minuni, faima moaştelor Sfintei Parascheva s-a dus departe, atrăgând şi atunci, ca şi acum, mulţimi de pelerini.
În târgul Iaşului
În anul 1235, moaştele Sfintei Parascheva au fost mutate la Târnovo (Bulgaria de astăzi), unde au stat 160 de ani, până când au fost duse la Belgrad. Aici au stat până în 1521, după care au fost duse la Constantinopol. În anul 1641, moaştele Cuvioasei Parascheva au fost din nou mutate, de această dată spre o destinaţie definitivă: târgul Iaşului, capitala Ţării Moldovei.
Întâmpinate cu mare cinste de Vasile Lupu, mitropolitul Varlaam şi de episcopii de Roman şi Huşi, moaştele au fost aşezate în ziua de 13 iunie 1641 în Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi”. Rămânând neatinse după incendiul din 26 decembrie 1888, în 1889 au fost mutate în Catedrala mitropolitană din Iaşi. (N. Balaban)