Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Piesă de teatru radiofonic dedicată părintelui Daniil Sandu Tudor
La Biblioteca Sfântului Sinod din incinta Mănăstirii Antim a avut loc joi, 17 noiembrie, audiția cu public a spectacolului „Sandu Tudor - Floarea de foc a Rugului Aprins”. Evenimentul s-a desfășurat în prezența Preasfințitului Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, și a marcat 60 de ani de la trecerea la Domnul a părintelui Daniil Sandu Tudor.
Spectacolul dedicat mișcării duhovnicești de la Mănăstirea Antim a fost realizat după scenariul lui Ion-Costin Manoliu, în regia artistică a lui Dan Puric și face parte din seria proiectului „Biografii, memorii” al Teatrului Național Radiofonic.
La final, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a amintit momentele providențiale în urcușul duhovnicesc al părintelui Daniil Sandu Tudor. „Seara aceasta este una comemorativă întrucât marcăm împlinirea a 60 de ani de la trecerea la viața veșnică prin moarte martirică a cuviosului părinte ieroschimonah Daniil, scriitorul, jurnalistul, poetul Sandu Tudor. S-a vorbit în spectacol de un moment providențial din tinerețea lui Sandu Tudor, și anume bursa de opt luni la Muntele Athos oferită de Universitatea din București. Aici, la Muntele Athos, a descoperit adâncul cugetării teologice a Sfântului Simeon Noul Teolog, care a fost un model pentru el. (…) Părintele Daniil a fost și el un dascăl al rugăciunii neîncetate. Această lucrare a practicat-o un timp sub supravegherea părintelui Ioan Kulâghin, care s-a format la Mănăstirea Optina, unde au ajuns atmosfera isihastă și teologia rugăciunii neîncetate reînnoită de Sfântul Paisie de la Neamț. Îi felicităm din toată inima pe cei care au realizat acest spectacol”.
La eveniment au fost prezenți arhim. Policarp Chițulescu, consilier patriarhal și directorul Bibliotecii Sfântului Sinod, scenaristul Ion-Costin Manoliu, regizorul Dan Puric, precum și alte personalități. În aceeași zi, la Mănăstirea Antim a fost săvârșită și o slujbă de pomenire pentru părintele Daniil Sandu Tudor.