Mănăstirea Nicula, judeţul Cluj, se pregătește să își primească pelerinii cu ocazia sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, moment care aduce an de an mii de credincioși de hramul așezământului monahal. Tradiționalul pelerinaj pe jos, „La Nicula colo-n deal”, se va desfășura în ajunul sărbătorii, vineri, 14 august, începând cu ora 11:00. Reperele acestor zile de praznic sunt legate istoric de Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, pictată în anul 1681 de preotul Luca din Iclod și atestată documentar pentru lăcrimarea sa din anul 1699.
Pomenire a eroilor români din Cimitirul Central din Viena
Duminică, 21 iunie, după Sfânta Liturghie, un grup de 23 de credincioşi ai Parohiei „Sfântul Apostol Andrei” din Viena au făcut o plimbare în dialog şi rugăciune prin Cimitirul Central din capitala Austriei, împreună cu părintele paroh Nicolae Dura, se arată pe site-ul mitropolia-ro.de.
Pe o vreme ploioasă, pelerinii s-au rugat şi i-au pomenit pe soldaţii români înmormântaţi aici în Primul Război Mondial, pe protoprezbiterul Petru Jancovschi (†1946), singurul preot român înmormântat la Viena, pe Vasile Onea (†1965), fost preşedinte al Comunităţii româneşti din Viena, pe Nikolaus Dumba (†1890), mare comerciant macedo-român, înmormântat la câţiva metri de Beethoven şi Mozart, prieten şi sprijinitor al celei mai vechi parohii românești din Austria.
Grupul de credincioși a intonat imnul „Cuvine-se cu adevărat” în măreaţa biserică Lueger, situată în centrul cimitirului. Apoi, vizita a continuat la monumentele funerare ale marilor personalităţi ale muzicii mondiale: Beethoven, Strauss, Mozart, Schönberg ş.a.



.jpg)
