După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Pomenirea arhimandritului Ciprian Zaharia la 13 ani de la înveşnicire
Vrednicul de pomenire arhimandrit Ciprian Zaharia, fost stareţ al Mănăstirii Bistriţa, a fost pomenit în a doua zi de Crăciun la împlinirea a 13 ani de la trecerea sa la cele veşnice, informează doxologia.ro. La Mănăstirea „Sfântul Vasile”-Bodești, judeţul Neamţ, una dintre ctitoriile arhimandritului Ciprian Zaharia, călugării au săvârşit slujba de pomenire a celui care a fost numit „nou ctitor” sau „al cincilea ctitor al Mănăstirii Bistriţa”, „restaurator al unui leagăn de civilizație medievală” sau „călugăr complex și atipic”, după cum a fost numit el de diferite personalităţi.
Părintele Ciprian a fost ctitorul mai multor așezăminte monahale şi a plecat la Domnul tocmai în ziua pomenirii Sfântului Nicodim de la Tismana, la rândul său ctitor de așezăminte monahale și îndrumător de generații de călugări.



.jpg)
