În jur de 30 de masteranzi din anul I ai secției „Spiritualitate creștină și viață sănătoasă” de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București au vizitat recent Palatul
Pomenirea Aspaziei Oțel Petrescu la Roman
Aspazia Oțel Petrescu, care a pătimit 14 ani în temnițele comuniste din Mislea, Dumbrăveni și Miercurea Ciuc, una dintre elevele preferate ale lui Lucian Blaga, în timpul studiilor sale, a fost comemorată sâmbătă, 18 ianuarie, la Roman, acolo unde își doarme somnul de veci. Joi, 23 ianuarie, se împlinesc șapte ani de la trecerea ei în veșnicie.
În Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Roman, în timpul Sfintei Liturghii, s-au rostit rugăciuni pentru sufletul Aspaziei Oțel Petrescu, apoi, împreună cu reprezentanții Fundației Creștine „Părintele Arsenie Boca”, coordonată de Cristian Filip, a fost săvârșită slujba Parastasului la mormântul aflat în Cimitirul „Eternitatea” din Roman, de către un sobor de preoți și diaconi ai catedralei. Alături de cei 20 de membri ai Fundației, s-au adăugat credincioși și monahii care s-au rugat împreună. A fost evocată personalitatea Aspaziei Oțel Petrescu de către președintele Fundației, domnul Cristian Filip.
Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a primit delegația Fundației Creștine „Părintele Arsenie Boca” și i-a binecuvântat pe cei 20 de membri prezenți, oferindu-le cărți, acatiste și iconițe.






.jpg)
