După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Pomenirea „Luceafărului poeziei românești” la Viena
Luni, 15 iunie 2020, la ȋmplinirea a 131 ani de la trecerea la Domnul a lui Mihai Eminescu, la statuia poetului național aşezată ȋn faţa Bisericii „Sfântul Apostol Andrei” din Viena, a avut loc o slujbă de pomenire săvârșită de părintele paroh Nicolae Dura, vicar administrativ pentru Austria al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului, cu participarea unor reprezentanți ai autorităților de stat din România și Republica Moldova, precum și ai cercurilor culturale românești din capitala Austriei, se arată pe mitropolia-ro.de.
La finalul slujbei de pomenire au fost depuse coroane de flori din partea Ambasadei României, Ambasadei Republicii Moldova și a Asociaţiei „Mihai Eminescu” din Viena. Au participat, din partea Ambasadei României la Viena: Florentina Bălăşoiu, consilier diplomatic, coordonator secţie consulară, şi Cristian Daniel, secretar. Din partea Ambasadei Republicii Moldova la Viena au fost de față consulul Grigore Sadovic şi Vitalie Cireş. Au mai participat Laura Hant, preşedinte al Asociaţiei „Mihai Eminescu”, prof. Dan Toma Dulciu ş.a.



.jpg)
