În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Pomenirea poetului Mihai Eminescu la 165 de ani de la naştere
Astăzi, 15 ianuarie, se împlinesc 165 de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu. Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Patriarhia Română şi Arhiepiscopia Bucureştilor vor săvârşi slujbe de pomenire la Cimitirul Bellu din Bucureşti şi la Catedrala Patriarhală, informează Birourile de presă ale Patriarhiei Române şi Arhiepiscopiei Bucureştilor. La ora 8:00, va fi oficiată Sfânta Liturghie în capela Cimitirului Bellu, de către un sobor de preoţi de caritate din cimitire din Bucureşti condus de părintele Gheorghe Dilirici, coordonatorul preoţilor de caritate din cimitire. La ora 10:00, Preasfinţitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, va săvârşi slujba Parastasului la mormântul poetului Mihai Eminescu. Slujba Parastasului se va săvârşi, de asemenea, şi în Catedrala Patriarhală, la ora 11:00, la finalul Sfintei Liturghii.