Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Popas de rugăciune la o parohie din Călărași

Popas de rugăciune la o parohie din Călărași

Galerie foto (2) Galerie foto (2) Știri
Un articol de: Filip Hristofor Cane - 15 Iulie 2025

În Duminica a 5-a după Rusalii, 13 iulie, Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica Parohiei „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din municipiul Călărași, alături de un sobor de preoți și diaconi din care a făcut parte părintele protopop Vasile Viorel Dinu, se arată pe site-ul eparhiei, sfesc.ro.

În cuvântul de învățătură, Episcopul Sloboziei și Călărașilor a tâlcuit pericopa evanghelică a zilei, subliniind puterea Mântuitorului Iisus Hristos asupra răului și mila Sa neostoită față de cei aflați în suferință. „Întâlnirea cu Hristos este șansa fiecăruia la mântuire, chiar și atunci când omul Îl respinge. Iubirea Lui nu cunoaște margini și ne caută neîncetat”, a subliniat ierarhul.

În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Vincențiu a împărtășit toți copiii pregătiți pentru acest moment deosebit de către preoții parohiei.

Răspunsurile liturgice au fost oferite cu evlavie de către un grup de studenți, absolvenți și elevi ai Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Slobozia, dirijați de studentul Cristian Alexandru Brateș.

La finalul slujbei, Preasfințitul Pă­rinte Episcop a binecuvântat toți credincioșii prezenți, rostind un ­îndemn la rugăciune și statornicie în credință.

Tot în aceeași zi de aleasă bucurie duhovnicească, Preasfințitul Părinte Vin­cen­țiu a săvârșit, în aceeași biserică, Sfânta Taină a Botezului pentru prunca Miruna Ioana.