Cu prilejul hramului de toamnă, sărbătoarea Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur, 13 noiembrie, paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului a îmbrăcat haine de sărbătoare. Evenimentele religioase au culminat astăzi cu Sfânta Liturghie, oficiată de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Popas de rugăciune și binecuvântare la o parohie din Arad
După slujirea de hram de la Mănăstirea Hodoș-Bodrog, la ceas de seară, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a răspuns invitației părintelui paroh Vlad-Sergiu Sandu și a credincioșilor din Firiteaz, județul Arad.
Ierarhul a participat, luni, 15 august, la slujba Vecerniei pentru Sfinții Martiri Brâncoveni, săvârșită de un sobor condus de părintele protosinghel Iustin Popovici, consilier cultural al Arhiepiscopiei Aradului.
La finalul slujbei, ierarhul a sfințit o icoană închinată Maicii Domnului care, de acum înainte, va fi o „străjuitoare” a parohiei și căreia credincioșii îi vor spune necazurile, încercările și bucuriile lor, nădăjduind în puterea și mijlocirea Preacuratei Născătoare de Dumnezeu.
Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop a rostit un cuvânt de învățătură intitulat „Maica Domnului în istoria poporului nostru”, prin care a reiterat că, prin cultul ei, avem simțământul că Fecioara Maria este Maica tuturor, veghetoare asupra familiei și a tuturor oamenilor.
La sărbătoarea parohiei au luat parte și oficialitățile locale, în frunte cu Emilia Brăneț, primarul comunei Șagu, județul Arad.



.jpg)
