Paraclisul Centrului „Affinity Polizu Residence” a fost sfințit miercuri 25 martie, cu prilejul sărbătorii Bunei Vestiri. Slujba de binecuvântare și Sfânta Liturghie au fost oficiate de părintele Ciprian Ion Ioniță, consilier patriarhal coordonator al Sectorului social‑filantropic al Administrației Patriarhale, precum și președinte al Federației Filantropia, delegat al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.
Posturi clericale vacante în Arhiepiscopia Dunării de Jos
Sectorul administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Dunării de Jos anunţă scoaterea la concurs a posturilor vacante de preot coslujitor III de la parohiile „Sfântul Ioan Botezătorul”, „Înălţarea Domnului” şi „Sfinții Trei Ierarhi” din municipiul Galaţi, precum şi a postului de preot paroh de la Parohia „Sfântul Ilie” din municipiul Brăila, cu perioada de depunere a dosarelor 19 martie - 19 aprilie 2019.
Cererile şi documentaţia aferentă vor fi depuse de candidaţi la Secretariatul eparhial în perioada menţionată. Condiţiile de participare şi lista cu actele necesare pentru dosarul în cauză se găseşte la secretariatul fiecărei protoierii.



.jpg)
