În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Posturi neclericale vacante în Arhiepiscopia Bucureştilor
Sectorul Administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureştilor anunţă scoaterea la concurs a următoarelor posturi neclericale vacante în cadrul Centrului eparhial: un post de arhitect în cadrul Sectorului Monumente şi construcţii bisericeşti (perioada de candidare este 1-31 august; experienţa în domeniu reprezintă un avantaj) şi un post de director executiv pentru Asociaţia „Diaconia“ - Sectorul Social-filantropic şi misionar (perioada de candidare este 7-21 august; experienţa în domeniul organizaţiilor non-guvernamentale şi social-filantropice reprezintă un avantaj). De asemenea, sunt scoase la concurs cinci posturi de cântăreţ bisericesc pentru parohiile: Parohia Popa Tatu, Protopopiatul I Capitală, cu perioadă de candidare 15 iulie - 15 august; Parohia Costeasca, Protopopiatul I Capitală, cu perioadă de candidare 25 iulie - 25 august; Parohia „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul“, Protopopiatul III Capitală, cu perioadă de candidare 1-31 august; Parohia Otopeni, Protopopiatul Ilfov Nord, şi Parohia Roşu, Protopopiatul Ilfov Sud, cu perioadă de candidare 10 august - 10 septembrie. Pentru posturile de cântăreţ sunt necesare studii teologice absolvite în cadrul Arhiepiscopiei Bucureştilor. Un post de îngrijitor este scos la concurs pentru Parohia Dichiu, Protopopiatul II Capitală, cu perioadă de candidare 1-31 august. Toţi candidaţii trebuie să fie fii duhovniceşti ai Arhiepiscopiei Bucureştilor, iar cei pentru posturile din Capitală trebuie să aibă domiciliul stabil în Bucureşti.