După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Praznic la Măcin
Istorica Biserică „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din oraşul Măcin, judeţul Tulcea, şi-a sărbătorit hramul prin Sfânta Liturghie oficiată de Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa unui mare număr de credincioşi, informează Biroul de presă al Episcopiei Tulcii. În cuvântul de învăţătură rostit, Preasfinţitul Episcop Visarion a arătat celor prezenţi alesele virtuţi care au împodobit viaţa celor doi Apostoli şi faptele lor mari prin care ei s-au impus în istoria creştinismului, rămânând peste veacuri cunoscuţi sub numele de „corifei ai apostolilor şi lumii învăţători“. La sfârşit a fost oficiată o slujbă de pomenire pentru ctitorii şi binefăcătorii acestui sfânt lăcaş zidit între 1876 şi 1878, care în ultimii ani a fost restaurat în întregime. Prin grija pr. paroh. Lucian Ioniţă şi a Consiliului parohial, câteva sute de pachete cu hrană au fost împărţite celor prezenţi în ziua hramului.



.jpg)
