În seara zilei de marți, 24 februarie, la Catedrala Patriarhală din București au continuat rânduielile specifice începutului Postului Mare cu slujba Pavecerniței Mari. În cadrul ei, s‑a dat citire celei de‑a doua părți a Canonului de pocăință al Sfântului Ierarh Andrei Criteanul. Rânduiala a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai lăcașului de închinare.
Preasfinţitul Nicodim în mijlocul credincioşilor din Iloviţa şi Giureşti
Preasfinţitul Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, va resfinţi duminică, 6 octombrie, biserica de la Iloviţa, din Protopopiatul Drobeta Nord. Răspunsurile liturgice vor fi date la strană de un grup psaltic de la Catedrala episcopală din Drobeta-Turnu Severin. Cu acest prilej, preotul paroh Mihai Petre Rozalian adresează credincioşilor mehedinţeni o călduroasă invitaţie în vederea participării la acest eveniment aparte din istoria şi viaţa Parohiei Iloviţa. Preasfinţitul Episcop Nicodim se va afla, de asemenea, sâmbătă în parohia mehedinţeană Giureşti, Protoieria Baia de Aramă. În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinţia Sa îl va hirotoni şi îl va instala preot în această parohie pe teologul Nicolae Cotoi. Viitorului slujitor al Sfântului Altar îi vor fi alături familia şi apropiaţii, precum şi întreaga suflare creştinească din vatra satului. După ce va citi solemn mărturisirea dreptei credinţe şi jurământul preoţesc, Nicolae Cotoi va pecetlui cele făgăduite prin semnarea documentelor împreună cu soţia, urmând să se stabilească în parohia unde îşi va desfăşura activitatea sub oblăduirea lui Dumnezeu. (Cătălin Cernătescu)



.jpg)
