Începutul lunii iulie a acestui an, 2026, marchează pentru Serviciul de Colportaj Bisericesc (SCB) al Arhiepiscopiei Bucureștilor împlinirea a 18 ani de funcționare și de slujire în sprijinul misiunii Bisericii Ortodoxe. Cei 18 ani de activitate neîntreruptă reprezintă maturizarea unui serviciu productiv care, prin întreaga sa activitate, și-a asumat misiunea de a sprijini lucrarea pastorală, liturgică, culturală și filantropică a Bisericii.
Preasfinţitul Părinte Mihail, la Catedrala patriarhală
Preasfinţitul Părinte Mihail, Episcopul ortodox român al Australiei şi Noii Zeelande, s-a aflat în mijlocul credincioşilor de la Catedrala patriarhală, unde a slujit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.
Preasfinţia Sa a ţinut duminică, prima din Postul Crăciunului, un cuvânt de învăţătură despre înţelesul pildei bogatului căruia i-a rodit ţarina. "Mântuitorul rosteşte pilda aceasta şi îi învaţă pe cei care doreau să-L asculte că nu bogăţiile lumii acesteia trebuie să fie de primă importanţă, scopul principal al vieţii noastre. Credinţa în Dumnezeu, dragostea pentru Dumnezeu şi aproapele, nădejdea în viaţa veşnică şi în lucrarea faptelor bune trebuie să fie, conform învăţăturii noastre de credinţă, primordiale în viaţa creştinilor. De aceea, Mântuitorul Iisus Hristos spune: "Căutaţi mai întâi Împărăţia cerurilor şi toate celelalte se vor adăuga vouă"", a spus PS Episcop Mihail. (M.N.)



.jpg)
