În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Pregătiri pentru Sfinţirea mare a apei
Biserica Ortodoxă sărbătoreşte mâine, 6 ianuarie, Botezul Domnului. Pregătirile pentru această mare sărbătoare încep însă de astăzi, cu un program liturgic special. În eparhiile din vecinătatea Dunării şi a Mării Negre, ierarhii, preoţii şi credincioşii merg în procesiune în porturi, unde participă la Sfinţirea mare a apei. După slujbă, potrivit tradiţiei, ierarhul aruncă o cruce de lemn în apă, iar câţiva tineri mai curajoşi înoată şi o recuperează.
În cetatea tomitană de la malul mării, pregătirile pentru praznicul Botezului Domnului încep în această dimineaţă, la ora 6:45, când Înalt Preasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, săvârşeşte Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel", precizează Biroul de comunicare al eparhiei. La finalul acestei sfinte slujbe, este oficiată slujba Aghesmei Mari, pentru ca apa sfinţită să fie îmbuteliată în cele peste 100.000 de PET-uri pregătite de Arhiepiscopia Tomisului pentru credincioşi. În ziua praznicului Dumnezeieştii Epifanii sau Arătări, după săvârşirea Sfintei Liturghii la Catedrala arhiepiscopală din Constanţa, clerul şi credincioşii vor porni în procesiune spre faleza cazinoului, unde va fi oficiată slujba Aghesmei Mari. Conform tradiţiei, Înalt Preasfinţitul Teodosie va arunca în apa mării cruci ce vor fi recuperate de tineri. Sărbătoarea Bobotezei începe mâine la Brăila, la Catedrala "Naşterea Domnului", cu oficierea slujbei Sfintei Liturghii, de către Înalt Preasfinţitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, înconjurat de un sobor de preoţi. Va urma apoi un pelerinaj pe jos până pe esplanada Dunării, unde va avea loc slujba de Sfinţire a apei. La final, potrivit tradiţiei, ierarhul va arunca în apele Dunării o cruce care va fi recuperată de unul dintre tineri. Pregătiri de Bobotează la Tulcea În Episcopia Tulcii, conform tradiţiei, după săvârşirea Sfintei Liturghii a Sfântului Vasile cel Mare, de duminică, 6 ianuarie, va avea loc o procesiune. "Preoţii şi credincioşii din oraş vor parcurge în procesiune drumul către faleza Dunării unde, pe puntea istoricului vas "Republica", va fi oficiată slujba Sfinţirii mari a apei, urmată de un cuvânt de învăţătură al Preasfinţitului Visarion, Episcopul Tulcii. După tradiţie, va fi aruncată în apele Dunării crucea de lemn, ce va fi recuperată de cinci tineri care vor intra în apă şi care, la sfârşit, vor fi binecuvântaţi şi răsplătiţi cu daruri din partea Centrului eparhial. Toţi credincioşii prezenţi vor primi binecuvântarea preoţilor, fiind stropiţi cu apă sfinţită şi vor primi sticle cu Agheasmă. În acest fel, şi credincioşii tulceni vor trăi bucuria acestui praznic luminat, ce aduce în fiecare an curăţire, sfinţire şi înnoire în suflete şi, în acelaşi timp, vor simţi că Dunărea străbună, devenită Iordanul neamului românesc, va revărsa cu apele ei binecuvântarea lui Hristos, Cel Ce S-a arătat în repejunile Iordanului", a precizat preotul secretar eparhial Daniel Petre. Pregătiri pentru praznicul Bobotezei vor avea loc nu numai în parohiile din ţară, cât şi în cele din diaspora, precum în Parohia "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" din Astoria, New York, Arhiepiscopia Ortodoxă Română din cele două Americi. Pentru acest praznic a fost amenajată în incinta curţii lăcaşului de cult o cruce din gheaţă, unde se va săvârşi şi slujba Aghesmei Mari. De asemenea, este invitat să ofere răspunsurile liturgice şi un concert de cântece religioase Grupul coral bărbătesc "Harisma". Botezul Domnului, reînnoirea harului Botezului primit de fiecare dintre noi Aceste pregătiri din lăcaşurile de cult ortodoxe din ţară şi străinătate reliefează importanţa praznicului Botezului Domnului sau al Dumnezeieştii Arătări pentru creştinii ortodocşi întrucât, ne învaţă Sfântul Simeon, Arhiepiscop al Tesalonicului († 1429), în această zi nu se face doar reînnoirea Botezului Domnului, ci şi a harului Botezului primit de fiecare dintre noi. Aceasta, pentru că mulţi dintre noi eram prunci când am primit Taina Sfântului Botez. De asemenea, Sfântul Ioan Gură de Aur, în cuvântul la praznicul Botezului Domnului, arăta că e mare ruşine şi batjocură când prăznuim această sărbătoare în fiecare an şi nu ştim pricina ei. De aceea, "să înţelegem acum, când suntem mari, ceea ce atunci nu puteam înţelege şi să primim, printr-o alegere liberă, drumul credinţei, pe care încă din pruncie Biserica l-a deschis înaintea libertăţii noastre", după cum citim în "Învăţătură pe scurt despre Sfânta Taină a Botezului în Proloagele", Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă.