Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Premierea elevilor la Seminarul Teologic din Tulcea
La Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Casian” din Tulcea a avut loc joi, 15 iunie, festivitatea de încheiere a cursurilor anului școlar 2022‑2023. Evenimentul a debutat cu oficierea Sfintei Liturghii în capela liceului de către Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, înconjurat de un sobor de slujitori, profesori la instituția de învățământ teologic. Au fost prezenți cadre didactice, elevi și familiile acestora.
Preasfinția Sa a adresat celor prezenți un cuvânt de binecuvântare, îndemnându‑i să stăruie în misiunea lor de a deveni buni slujitori ai Sfintelor Altare. Pe absolvenții din clasa a 12‑a, ierarhul i‑a felicitat pentru încheierea cursurilor seminarului teologic, arătând că cei patru ani de studiu au reprezentat un timp în care au așezat pietre spirituale la edificiul devenirii lor ca oameni și creștini.
La finalul slujbei, directorul liceului, părintele Claudiu Avram, a fost hirotesit iconom. Au fost oferite apoi elevilor merituoși premii constând în diplome și cărți teologice și laice. Bursa de excelență pentru învățătură „Mitropolitul Antonie Plămădeală”, în valoare de 250 de lei, înființată de Episcopia Tulcii în urmă cu 10 ani, a fost acordată și anul acesta celui mai bun elev din fiecare an de studiu. De asemenea, a fost oferit și un premiu special elevului cu cea mai frumoasă purtare și prezență liturgică, ne‑a transmis părintele Felix Neculai, consilier eparhial.