În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Premii pentru participanții concursului „Împreună cu Hristos în lume, în milenul III”
În Duminica a treia a Postului Mare, la Biserica „Sfântul Gheorghe” din Moinești a avut loc premierea festivă a elevilor Școlii Gimnaziale „George Enescu”, în urma obținerii rezultatelor deosebite la concursul național online, cu participare internațională: „Împreună cu Hristos în lume, în milenul III”. Tema ediției din acest an fost „Cuvântul care vindecă”.
Concursul a fost coordonat la nivelul etapei județene de prof. Ioana Alupei, iar în data de 3 februarie 2024, din cei 15 elevi participanți, 10 au obținut locul I, promovând cu punctaj maxim la nivel național, unde au primit premii speciale.
„Rezultatele bune obținute de elevii parohiei noastre sunt îmbucurătoare deoarece arată atenția și interesul lor pentru învățăturile creștine, premisele viețuirii creștine. Așa cum relevă și titlul concursului, Cuvântul sau Rațiunea care ne poate vindeca nu este o teorie sau un program de viață, ci Persoana divino-umană a lui Hristos, El fiind Calea pe care trebuie să mergem, Adevărul pe care trebuie să-l credem și Viața cea adevărată pe care o vom dobândi prin credință și faptă”, a spus părintele paroh Dragoș-Mihai Nistor.