După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Preoţi şi credincioşi din Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor au fost sprijiniţi
În cadrul şedinţei de lucru a Permanenţei Consiliului Eparhial a Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, s-au analizat şi soluţionat problemele unor preoţi şi credincioşi aflaţi în situaţii sociale şi medicale deosebite. Şedinţa de lucru a avut loc miercuri, 10 iulie, pe ordinea de zi aflându-se luarea de măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii pastoral-misionare şi administrativ-patrimoniale a parohiilor, mănăstirilor şi protopopiatelor din cuprinsul episcopiei. De asemenea, în cadrul şedinţei s-au aprobat lucrări de restaurare, consolidare şi înfrumuseţare pentru mai multe biserici parohiale, s-au aprobat mutări de personal monahal în cadrul mănăstirilor eparhiei şi s-a luat act de informările preoţilor consilieri, delegaţi de Preasfinţitul Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, legate de şedinţele administrative de la protopopiate. (Şt. Sfarghie)



.jpg)
