În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Președintele Parlamentului Georgiei în vizită la Mănăstirea Antim din București
Președintele Parlamentului Republicii Georgia, Shalva Papuashvili, a vizitat miercuri, 27 septembrie, Mănăstirea „Duminica Tuturor Sfinților”-Antim din București, ctitorie a Sfântului Ierarh Antim Ivireanul, Mitropolitul Țării Românești, care s-a născut pe teritoriul statului georgian.
Președintele Parlamentului Republicii Georgia însoțit de conducătorul misiunii diplomatice a Georgiei la București, ambasadoarea Tamar Beruchashvili, au fost întâmpinați la orele dimineții de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, care le-a prezentat ctitoria ierarhului georgian martir. Astfel, demnitarii georgieni au vizitat biserica mănăstirii bucureștene, precum și muzeul în care se păstrează o serie de tipărituri din timpul Sfântului Ierarh Antim Ivireanul.
La final, președintele Parlamentului georgian a oferit o scurtă declarație de presă în care și-a exprimat bucuria de a participa la cinstirea liturgică în România a unui ierarh care este originar din țara sa.
„Este o mare bucurie și onoare pentru mine de a participa la Sfânta Liturghie săvârșită la pomenirea Sfântului Ierarh Antim Ivireanul, personalitate prin care se realizează o legătură spirituală între poporul român și cel georgian, care este întărită în timpurile moderne prin parteneriate strategice între țările noastre. În timpul vizitei delegației Parlamentului georgian în România am avut diferite întâlniri cu membri ai Parlamentului român, cu primul-ministru, cu ministrul afacerilor externe, simțind în continuare acest spirit de comuniune între cele două națiuni. Este o mare bucurie să văd cum o persoană născută în Georgia este cinstită în România”, a declarat Excelența Sa.
În continuare, membrii delegației georgiene au participat la Sfânta Liturghie săvârșită cu prilejul sărbătorii hramului obștii monahale de către Preasfințiții Părinți Episcopi-vicari patriarhali Varlaam Ploieșteanul și Paisie Sinaitul, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi.