Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos se distinge prin rânduieli liturgice cu totul deosebite. La Catedrala Patriarhală din București, programul liturgic va fi următorul: în Duminica Floriilor, 5 aprilie, începând cu ora 7:00, vor fi săvârșite Miezonoptica, Utrenia și Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur. Seara, de la ora 17:00, credincioșii sunt așteptați la prima Denie a Săptămânii Mari, cuvântul de învățătură urmând să fie rostit de pr. prof. univ. dr. Ștefan Buchiu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București. În
Preşedintele Republicii Moldova în vizită la Patriarhia Română
La Palatul Patriarhiei, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a primit ieri pe Excelenţa Sa domnul Nicolae Timofti, Preşedintele Republicii Moldova. Au mai participat domnul Eugen Tomac, secretar de stat pentru Românii de Pretutindeni, şi domnul Marius Lazurca, ambasadorul României la Chişinău, informează Biroul de presă al Patriarhiei Române. Patriarhul României a apreciat preocuparea pentru dialog şi cooperare în context european a autorităţilor Republicii Moldova.
Preşedintele Nicolae Timofti s-a referit la strădaniile autorităţilor Republicii Moldova pentru rezolvarea problemelor concrete prezente, generate de criza economico-financiară şi de migraţie. A mai fost subliniată importanţa păstrării identităţii naţionale a cetăţenilor care au în comun aceeaşi limbă, cultură, credinţă şi tradiţie pentru o mărturie comună în context european şi mondial.



.jpg)
