În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Președintele Ucrainei în vizită la Patriarhia Română
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, l‑a primit joi, 21 aprilie 2016, la Reședința Patriarhală, pe Excelenţa Sa, Domnul Petro Poroșenko, Președintele Ucrainei.
În cadrul întrevederii, Preafericirea Sa și‑a exprimat bucuria pentru vizita președintelui ucrainean şi a subliniat importantele legături istorice şi duhovnicești între cele două popoare vecine. În acest sens, Patriarhul României a amintit de Sfântul Ierarh Petru Movilă, Mitropolitul Kievului, de origine română, precum şi de Sfântul Cuvios Paisie de la Neamţ, stareț de origine ucraineană al Mănăstirii Neamț în secolul al XVIII‑lea. Frăţietatea duhovnicească dintre cele două popoare durează până astăzi, acest lucru fiind dovedit și de mulţimea pelerinilor români care vizitează locurile cele mai importante din punct de vedere spiritual din Ucraina.
Domnul Preşedinte Petro Poroșenko a mulțumit Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru amabilitatea de a fi primit în această vizită şi pentru eforturile depuse în direcţia apropierii dintre cele două popoare, care au foarte multe lucruri în comun ca ţări majoritar ortodoxe, în care Biserica se bucură de prețuirea deosebită a poporului.
În ceea ce priveşte situaţia bisericească din ţara sa, Președintele Ucrainei a adresat rugămintea ca Patriarhul României să susțină și să faciliteze realizarea dorinței ucrainenilor de a avea o Biserică Ortodoxă unită. De asemenea, şeful statului ucrainean a menţionat că în Ucraina există peste 100 de parohii ortodoxe în care slujbele religioase se oficiază în limba română şi, în acest context, a exprimat dorinţa ca și ucrainenii din România să poată avea slujbe religioase în limba maternă, inclusiv în Bucureşti.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a amintit domnului președinte că, în România, funcționează un Vicariat Ortodox Ucrainean, care are 32 de biserici parohiale şi 3 mănăstiri, în care slujbele religioase se oficiază în limba ucraineană. În acest sens, Preafericirea Sa a exprimat disponibilitatea pentru înfiinţarea unei parohii care să deservească comunitatea ucraineană din capitala României.
Biroul de presă al Patriarhiei Române