După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Prevenție și educație pentru sănătate în comuna Tomșani din Prahova
Voluntarii de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului au fost de curând în localitatea Tomșani, județul Prahova, unde au desfășurat o nouă activitate de „Prevenție și educație pentru sănătate”. Voluntarii i-au învățat pe cei 100 de participanți din satele Măgula și Loloiasca cum să acorde primul ajutor în situații de urgență, în caz de traumatisme ale aparatului locomotor, hemoragii, lipotimie, înec, dar și al persoanelor cu stop cardiorespirator.
„A fost o activitate bună, care e necesară atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari. Ne bucurăm deoarece colaborarea noastră cu voluntarii de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului este foarte utilă, pentru că aceștia sunt întotdeauna receptivi la nevoile comunităților locale”, a spus Florin Pelin, primarul comunei Tomșani.
Din august 2016 până în prezent, de cele 64 de activități ale campaniei „Prevenție și educație pentru sănătate” au beneficiat aproape 15.000 de persoane.
Toate acțiunile voluntarilor de la Paraclisul Catedralei Naționale se desfășoară cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și sub coordonarea arhimandritului Ciprian Grădinaru.



.jpg)
