Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Prima Sfântă Liturghie în biserica din Oradea-Nufărul I
La pomenirea Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamț, 5 august, credincioșii din cartierul orădean Nufărul l-au întâmpinat pe Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, care a inaugurat slujirea liturgică, după 28 de ani de muncă, în biserica de proporțiile unei catedrale ce îi are ca ocrotitori pe Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț şi Sfântul Sfințit Mucenic Elefterie, Episcopul Iliriei, cu ocazia hramului principal al bisericii.
Ierarhul a săvârşit cea dintâi Sfântă Liturghie în biserica nouă, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, în prezența a numeroși credincioși orădeni, după finalizarea lucrărilor din interiorul sfântului locaș, respectiv tencuirea și pregătirea pentru pictură, precum și montarea sistemului de încălzire centrală prin pardoseală, fiind amenajat spațiul pentru slujirea liturgică. În cuvântul de învăţătură rostit după citirea pericopei evanghelice rânduite, ierarhul a amintit principalele momente din viaţa Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamț, care este un model vrednic de urmat în viața pământească, deopotrivă pentru monahi și pentru credincioșii mireni.
Părintele protopop Aurel Simion Goga și preotul paroh Liviu Ințe au mulțumit ierarhului pentru grija părintească şi credincioșilor pentru dragostea cu care înconjoară biserica nouă la care sunt ctitori.
În cuvântul rostit la final, Preasfințitul Părinte Sofronie i-a felicitat pe actualul preot paroh Liviu Ințe și pe fostul paroh Mircea Câmpeanu, preot pensionar, împreună cu ceilalți preoți coslujitori, precum şi pe credincioși pentru lucrarea ctitoricească pe care au împlinit-o prin zidirea noii biserici.
După anul 1989, vechea biserică de mici dimensiuni din cartierul orădean Nufărul a devenit tot mai neîncăpătoare. Parohul Mircea Câmpeanu şi Consiliul parohial s-au adresat Primăriei Municipiului Oradea în vederea obţinerii unui loc pentru construcţia unui nou locaş. Răspunsul a fost pozitiv, iar lucrările au început în luna august 1992. Ocrotitorii bisericii sunt Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț şi Sfântul Sfințit Mucenic Elefterie, hramul fiind așezat de Preasfințitul Părinte Episcop Sofronie la 15 ianuarie 2013. Din noiembrie 1999, slujbele religioase se săvârşesc în demisolul bisericii.
Biserica este ridicată şi acoperită, placată la exterior cu plăci tip cărămidă de klinker din Germania și Ungaria, iar în interior este tencuită și pregătită pentru pictură, fiind montat sistemul de încălzire prin pardoseală. Arhitectura este inspirată după Biserica „Sfântul Elefterie”-Nou din Bucureşti, dar la alte dimensiuni: 38 de metri lungime, 30 lăţime și 57 înălţime. Arhitectul locaşului este Mircea Sergiu Moldovan din Cluj-Napoca.