Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Prima vizită a unui Patriarh al României în Spania
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a pus ieri piatra de temelie pentru viitoarea Catedrală episcopală din Madrid şi a săvârşit Sfânta Liturghie împreună cu un sobor de ierarhi. În aceste zile, Patriarhul României efectuează o vizită canonică în Episcopia Ortodoxă a Spaniei şi Portugaliei, iar aceasta este prima vizită a unui Patriarh al României în Spania.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a pus ieri piatra de temelie pentru viitoarea Catedrală episcopală din Madrid şi a săvârşit Sfânta Liturghie împreună cu IPS Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Meridionale; PS Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei; PS Timotei, Episcopul Spaniei şi Portugaliei; PS Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord; PS Marc Nemţeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale. Din sobor a făcut parte şi IPS Policarp, Arhiepiscopul Ortodox Grec al Spaniei şi Portugaliei. La eveniment au participat, ca reprezentanţi ai statului spaniol, doamna Esperanza Aghire, preşedintele comunităţii de Madrid, şi domnul Maria Jose Contreras, directorul însărcinat cu afacerile religioase din cadrul Ministerului Justiţiei. Catedrala episcopală din Madrid va fi un reper duhovnicesc pentru toţi creştinii ortodocşi din Spania şi va purta hramul Intrarea Maicii Domnului în biserică. "Este foarte important faptul că am primit deja terenul pentru construirea Catedralei, deoarece în comunitatea de Madrid sunt înscrişi aproximativ 32.000 de credincioşi. Pe lângă catedrală va fi construit un complex care va cuprinde: sediul administrativ al Episcopiei, Reşedinţa episcopală, un centru social şi o şcoală unde vor putea învăţa copiii din comunitatea ortodoxă română. În luna iunie vom depune la Primărie proiectul pentru obţinerea licenţei de construire. După aceasta, vom avea la dispoziţie două luni pentru a ne organiza, urmând ca în decursul a 24 de luni să finalizăm lucrarea. Lucrarea se ridică la 5 milioane de euro. Catedrala va ocupa 450 m˛ din totalul de 1500 m˛ pe care se va dezvolta întreg complexul", ne-a spus PS Episcop Timotei al Spaniei şi Portugaliei. Noua Catedrală va fi construită după modelul Bisericii domneşti din Curtea de Argeş, cu excepţia faptului că trei dintre turle, cea principală şi altele două din faţă, vor fi asemănătoare turlelor Catedralei patriarhale din Bucureşti. Acestea vor fi ca nişte elemente de legătură între Catedrala episcopală de la Madrid şi Catedrala patriarhală, pentru ca românii care vin să se roage în noua Catedrală să se simtă mai legaţi de ţara natală, să nu se simtă dezrădăcinaţi. Întâmpinat de sute de români PF Părinte Patriarh Daniel efectuează începând de pe 16 aprilie până pe 21 aprilie o vizită canonică în Episcopia Ortodoxă a Spaniei şi Portugaliei. Pe aeroportul din Madrid, delegaţia Bisericii Ortodoxe Române a fost întâmpinată vineri, 16 aprilie, de Înalt Preasfinţitul Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale şi Meridionale, Preasfinţitul Timotei, Episcopul Spaniei şi Portugaliei, şi doamna ambasador Maria Ligor. "Vizita Preafericitului Părinte Patriarh Daniel în Spania este în primul rând o vizită istorică, deoarece, până acum, nici un patriarh al unei Biserici Ortodoxe nu a vizitat Spania şi este pentru prima dată când Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române vizitează cei peste 800.000 de români ortodocşi din Spania", ne-a spus Preasfinţitul Timotei, Episcopul Spaniei şi Portugaliei. Primirea oficială a avut loc la parohia "Preasfânta Fecioară Maria" din Madrid, una dintre cele mai vechi din Spania, ce împlineşte anul acesta 30 de ani de ani activitate misionară în Regatul Spaniei. Sute de români din cele peste 70 de parohii din Spania şi Portugalia au venit cu flori în mâini pentru a-şi întâmpina Întâistătătorul. În biserica Preasfintei Fecioare Maria a avut loc o slujbă de Te Deum, la sfârşitul căreia, Patriarhul românilor a rostit un mesaj de binecuvântare pentru toţi românii care se află în Episcopia Spaniei şi Portugaliei. Preafericirea Sa a oferit părintelui Teofil Moldovan Crucea patriarhală pentru rodnica activitate misionară desfăşurată în parohia "Preasfânta Fecioara Maria" din Madrid. De asemenea, a acordat Diploma "Sf. Apostol Andrei" doamnei preotese Lucreţia Moldovan, consiliului parohial şi corului parohiei. Preasfinţitul Părinte Timotei, adresându-se în numele tuturor românilor din Spania şi Portugalia, a spus: "Cercetarea Preafericirii Voastre este pentru noi semn dumnezeiesc al milei şi marii milostiviri a Domnului revărsate asupra noastră, cei ce am făgăduit să-I dăm Lui toată viaţa noastră. Suntem bucuroşi că în purtarea de grijă a lui Dumnezeu faţă de noi putem trăi aceste zile pline de har şi de binecuvântare, iar ca Întâistătător al bine-credinciosului popor român din Sfânta Episcopie a Spaniei şi Portugaliei vă dorim să fiţi bine venit în mijlocul nostru". Sâmbătă au fost vizitate mai multe biserici din Spania Cea de-a doua zi a vizitei canonice în Spania a început cu o vizită la Catedrala ortodoxă greacă din Madrid. Prefericitul Părinte Patriarh Daniel a fost întâmpinat de IPS Policarp, Arhiepiscopul Ortodox Grec al Spaniei şi Portugaliei. Patriarhul României a mulţumit acestuia pentru primirea frăţească din Catedrala ortodoxă greacă din Madrid şi a transmis Patriarhului Ecumenic, Bartolomeu I al Constantinopolului, mulţumiri şi expresia dragostei frăţeşti faţă de Sanctitatea Sa. "Este într-adevăr o bucurie pentru noi să ne aflăm aici, astăzi, deoarece arătăm comuniunea noastră ortodoxă în rugăciune. Noi am venit în vizită pastorală în Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei şi Portugaliei, dar am venit în pelerinaj la Mitropolia Ortodoxă Greacă din Madrid. Prin aceasta dorim să arătăm dragoste frăţească şi respect pentru celelalte comunităţi ortodoxe, pentru că dincolo de aspectele economice care au determinat mulţimea migranţilor ortodocşi aici, în Occident, noi facem şi o lectură spirituală, mistică, a acestor evenimente economice şi politice. În primul rând, suntem chemaţi de Dumnezeu să mărturisim credinţa ortodoxă şi în afara graniţelor propriilor noastre ţări autocefale ortodoxe". După săvârşirea unui Te Deum, a avut loc o întrevedere a celor două delegaţii, în cadrul căreia s-au discutat unele proiecte comune de colaborare pentru misiunea ortodoxă desfăşurată în Regatul Spaniei. După aceasta, delegaţia Patriarhiei Române a vizitat parohia "Sfântul Mucenic Gheorghe" din Alcalá de Henares, unde au fost întâmpinată de un număr mare de credincioşi, în frunte cu primarul localităţii, Bartolomé González. La parohia "Sfântul Mucenic Gheorghe", din Alcala de Henares, sfintele slujbe sunt săvârşite, până va fi zidită biserica, într-o capelă pusă la dispoziţie de Episcopia Catolică din Alcala de Henares. Patriarhul României a rostit un cuvânt de învăţătură în care a subliniat importanţa familiei creştine şi a îndemnat la păstrarea credinţei strămoşeşti. În aceeaşi zi, au fost vizitate parohiile "Sfântul Ierarh Nectarie" din Coslada şi "Sfântul Apostol Andrei" din Arganda del Rey. În cadrul vizitei canonice în Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei şi Portugaliei, Patriarhul Bisericii noastre se va întâlni astăzi cu doamna Esperanza Aghire, preşedintele Comunităţii de Madrid, cu domnul Francisco Caamańo Domínguez, ministrul justiţiei, şi cu Don Antonio María Rouco Varela, Arhiepiscopul Madridului şi Preşedintele Conferinţei Episcopale Spaniole, la sediul Conferinţei Episcopale din Madrid. "Întâlnirea de luni cu ministrul justiţiei este foarte importantă pentru Biserica noastră, deoarece va fi pusă în discuţie recunoaşterea Bisericii Ortodoxe. În Spania sunt trei faze ale recunoaşterii unei Biserici. Cu ajutorul lui Dumnezeu, am trecut de prima fază şi nădăjduim să trecem şi de a doua, care se referă la recunoaşterea Bisericii ca împământenită, desemnată prin expresia "notorrio araigo". După ce îi este recunoscută această calitate, urmează semnarea unui contract cu Statul spaniol, în cazul în care există voinţă politică. Tocmai despre acest lucru vom încerca să vorbim la întâlnirea cu ministrul justiţiei", ne-a mai spus PS Timotei. Mâine, Patriarhul Daniel va fi primit de către Don Braulio Rodríguez Plaza, Arhiepiscop de Toledo şi Primat al Spaniei, în Catedrala arhiepiscopală din Toledo. După vizitarea Catedralei şi a Palatului arhiepiscopal, va avea loc recepţia oferită de Arhiepiscopul Braulio Rodríguez Plaza. După aceasta, se va face o vizită pastorală la parohia "Acoperământul Maicii Domnului" din Toledo, unde vor fi prezenţi domnul Emiliano Garcia Pago, primarul acestui oraş, şi dl Jose Manuel Tofińo - preşedintele Guvernului Provinciei de Toledo.