Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Primii colindători din acest an la Catedrala Mitropolitană din Sibiu

Primii colindători din acest an la Catedrala Mitropolitană din Sibiu

Galerie foto (6) Galerie foto (6) Știri
Un articol de: Ștefan Mărculeţ - 14 Decembrie 2022

Stareții, starețele și egumenii mănăstirilor și schiturilor din Arhiepiscopia Sibiului au colindat marți, 13 decembrie, în Catedrala Mitropolitană din Sibiu. Monahii și monahiile au fost primiți de Înalt­prea­sfințitul Părinte Lau­rențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului.

Primii colindători din acest de la Catedrala Mitropolitană din Sibiu au vestit Nașterea Domnului prin colinde tradiționale și au transmis ierarhului și celor prezenți urările specifice sfintelor sărbători de la final de an.

IPS Mitropolit Laurențiu le-a mulțumit monahilor pentru vizita la Sibiu și pentru urările transmise şi i-a îndemnat să continue postul Nașterii Domnului în rugăciune și în fapte bune, sporind actele de milostenie față de cei aflați în nevoi.

„În perioada aceasta frumoasă a colindelor cred că este cel mai potrivit lucru ca cei ai casei să fie primii colindători și dacă îi considerăm pe toți preoții noștri ca ucenici, ca fii duhovnicești, pe frățiile voastre vă avem și mai mult. Sunteți acum chiar în casa noastră, pentru că și reședințele eparhiale, și catedralele eparhiale aparțin mănăstirilor și sunt gestionate sau sunt conduse de monahi și monahii, dintre care cel mai mic sunt eu. (…) Ultima săptămână a postului este mai aspră. Postul a fost foarte ușor până acum, pentru cei neputincioși, dar de acum încolo să încercăm să facem un efort în plus. Încercați ca, în mănăstirile unde sunteți și responsabili de acele centre speciale, centre duhovnicești, să se simtă bucuria praznicului. Vor veni cre­dincioși și știți că n-aveți credincioși obișnuiți. Cei care vin la mănăstire au ceva în plus. Ei au o vocație specială și cer ca să-și împlinească dorințele lor speciale cu atenție”, a spus ierarhul.

La final, IPS Mitropolit Lau­rențiu le-a oferit colindătorilor calendare pentru anul 2023, precum și alte daruri.