Într‑un cadru solemn, încărcat de emoție și profundă semnificație, Spitalului Clinic Militar de Urgență „Dr. Victor Popescu” din Timișoara i‑a fost acordat Drapelul de Luptă al unității, în cadrul
Primul volum al seriei Florilegii Vasiliene
La Editura „Cuvântul Vieții” a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a apărut cartea „Sfântul Vasile cel Mare despre rugăciune”, primul volum al seriei Florilegii Vasiliene. După încheierea colecției intitulate Florilegii Hrisostomice, care a cuprins cinci volume cu texte selectate din scrierile Sfântului Ioan Hrisostom, Editura „Cuvântul Vieții”, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, inițiază o nouă colecție, dedicată operelor Sfântului Vasile cel Mare. Textele selectate din scrierile marelui ierarh capadocian sunt însoțite de comentarii și o prefață semnate de autorul antologiei tematice, părintele Adrian Agachi. Lucrarea poate fi achiziționată de la magazinele Serviciului colportaj al Arhiepiscopiei Bucureștilor. (Sectorul cultural și comunicații media al Arhiepiscopiei Bucureștilor)



.jpg)
