În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Procesiune în duh de rugăciune pe „Calea Sfinților”
În seara zilei de sâmbătă, 12 octombrie, a avut loc procesiunea „Calea Sfinților”, cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, pe străzile din centrul municipiului Iași. Mii de oameni cu lumânări și flori în mână s-au rugat Cuvioasei și i-au intonat cântări, iar la final sfintele moaște au fost așezate înapoi în baldachinul special amenajat.
La eveniment au participat Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Preasfințitul Părinte Qais, Episcop de Erzurum, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, și Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului. Procesiunea „Calea Sfinților”, devenită o tradiție în cadrul manifestărilor dedicate hramului Sfintei Parascheva, a adunat mii de oameni pe străzile din Iași. Sute de clerici, monahi și monahii, militari și pelerini au adus prinos de recunoștință și s-au rugat Sfintei în pelerinajul desfășurat în centrul cetății. Pelerinii au ieşit pe poarta principală a Ansamblului Mitropolitan, au mers pe strada I. C. Brătianu și s-au oprit la Maternitatea „Cuza-Vodă”. În dreptul spitalului au fost citite rugăciuni pentru persoanele internate. Procesiunea a continuat spre Biserica „Sfântul Sava cel Sfințit”, unde a avut loc cea de-a doua oprire, apoi pe strada Costache Negri, până în dreptul Mănăstirii „Sfinții Trei Ierarhi”, pentru cea de-a treia oprire. După parcurgerea bulevardului Ştefan cel Mare şi Sfânt, pelerinii s-au oprit la Catedrala Mitropolitană.
„Calea Sfinților” a fost luminată, ca în fiecare an, de militarii Batalionului 151 Infanterie „Războieni”, care au însoţit sfintele moaşte purtând torţe aprinse în mâini. Totodată, fanfara militară a Garnizoanei Iaşi a participat alături de soldații și credincioșii prezenți la manifestare. „Nădăjduim în faptul că sfinții ne vor inspira ca privirile noastre să nu rămână în exclusivitate îndreptate spre pământ, ci orientate spre înălțimea cerului, să înțelegem ceea ce înțeleg pelerinii: că nu trăim doar pe pământ, ci și în cer, nu respirăm doar în timp, ci și în eternitate. Dumnezeu să ne binecuvânteze pe toți!”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan.
Peste 48.000 de pelerini se închinaseră la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva până sâmbătă seara.