Cea de-a XIII-a ediție a Consfătuirii Catehetice a Arhiepiscopiei Iașilor a avut loc în perioada 2-3 noiembrie 2026. Evenimentul s-a desfășurat la Casa de oaspeți „Sfântul Nicolae” din Iași și a propus participanților un atelier cu tema „Comunicare eclesială în era digitală”, susținut de pr. lect. univ. dr. Gheorghe Anghel, de la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București.
Procesiune la Roman în Duminica Ortodoxiei
Duminica Ortodoxiei a fost sărbătorită ieri prin rugăciune şi pelerinaj la Roman, în prezenţa a sute de credincioşi din toată Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului. Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit ieri dimineaţă Sfânta Liturghie în Catedrala arhiepiscopală din Roman. Aseară, a avut loc manifestarea religioasă „Procesiune cu sfintele icoane în Duminica Ortodoxiei“, pe traseul: Bd. Roman Muşat (Casa de Cultură)-Catedrala arhiepiscopală din Roman. Procesiunea, pe parcursul căreia s-a citit Acatistul Sfintei Parascheva, a fost condusă de Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul. Pelerinajul a avut o încărcătură deosebită, întrucât un fragment din moaştele Sfintei Parascheva, Ocrotitoarea Moldovei, descoperit la Catedrala arhiepiscopală din Roman, a fost purtat pe străzile Romanului. După ce s-a ajuns la Catedrala arhiepiscopală din Roman, s-a oficiat Litia, iar la final PS Ioachim Băcăuanul a adresat un cuvânt de binecuvântare preoţilor şi credincioşilor prezenţi. Un material mai amplu de la acest eveniment veţi putea citi în ediţia de mâine a „Ziarului Lumina“. (C. Ciofu)



.jpg)
