În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Procesiunea „Călători pe cărările sfinţilor” la Galați
Sărbătorirea Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României, a început în mod solemn la Galați cu tradiționala procesiune „Călători pe cărările sfinţilor”, miercuri, 28 noiembrie. Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, au fost aduse la Galaţi, de la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, moaştele Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei, de către o delegaţie a mitropoliei. Racla cu sfintele moaşte a fost întâmpinată la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi de către chiriarhul Dunării de Jos, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian, împreună cu Preasfinţitul Părinte Veniamim, Episcop al Basarabiei de Sud. În acest punct al întâlnirii au fost aduse de la Centrul eparhial şi moaştele Sfântului Apostol Andrei, aflate în patrimoniul sacru al Arhiepiscopiei Dunării de Jos. După o scurtă rugăciune de mulţumire, ierarhii, preoţii, personalităţi administrative locale şi zonale, culturale, civile şi militare, elevi seminarişti, studenţi şi numeroşi credincioşi pelerini, în sunet de cântări bisericeşti şi mireasmă de tămâie, au plecat în procesiune pe Calea Domnească spre Catedrala Arhiepiscopală din Galați.
În locaşul de cult a fost săvârşită o slujbă de Te Deum, iar chiriarhul Dunării de Jos a adresat un cuvânt de învățătură celor prezenţi, după care sfintele odoare au fost aşezate spre închinare pe un baldachin special amenajat pe esplanada Catedralei Arhiepiscopale. Sutele de credincioşi din Galaţi şi din Brăila, dar şi din alte judeţe ale ţării au rămas până târziu în noapte ca să se închine la moaştele Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv şi ale Sfântului Apostol Andrei.