Asociația Studenților Creștin-Ortodocși Români (ASCOR) - filiala Oradea, a organizat sâmbătă, 7 februarie, o seară caritabilă de muzică și dansuri tradiționale bihorene, intitulată „Dragostile noastre, bade, mărg pă drum cătă Orade’”, eveniment aflat la cea de-a doua ediție. Manifestarea a avut loc la restaurantul Hanul Pescarilor din Săldăbagiu de Munte, reunind aproximativ 120 de participanți, majoritatea tineri - elevi și studenți - îmbrăcați în port popular, într-o atmosferă de autenticitate, bucurie și solidaritate creștină. Scopul evenimentului a fost unul caritabil: strângerea de fonduri pentru Ema, o fetiță de 13 ani, diagnosticată cu o formă extrem de rară de cancer și aflată în prezent la tratament într-un spital din Germania.
Procesiunea „Calea Sfintei Cruci, scară către Cer”
Astăzi, în ajunul sărbătorii „Înălţarea Sfintei Cruci”, la Biserica „Sfântul Vasile cel Mare”-Victoria, din Calea Victoriei nr. 198, sector 1, Bucureşti, la ora 14:00, va avea loc primirea delegaţiei ce va aduce racla cu moaştele Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica.
În continuare va fi oficiată slujba Acatistului Sfântului Ierarh Calinic, iar începând cu ora 16:00 vor fi săvârşite slujba Vecerniei Mari şi a Litiei şi Acatistul Sfintei Cruci. De la ora 19:00 va avea loc procesiunea „Calea Sfintei Cruci, scară către Cer”, cu racla ce păstrează un fragment din Lemnul Sfintei Cruci şi cu racla cu moaştele Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica. Pe parcursul pelerinajului, clericii şi credincioşii vor intona cântări religioase închinate Sfintei Cruci şi Sfântului Ierarh Calinic, tropare şi stihiri. După ce se va înconjura Parcul „Nicolae Iorga” şi Troiţa-monument din mijlocul parcului, preoţii şi credincioşii prezenţi vor asculta un cuvânt de învăţătură referitor la semnificaţia sărbătorii Înălţarea Sfintei Cruci şi despre viaţa Sfântului Calinic. De asemenea, Corul „Te Deum Laudamus”, dirijat de pr. Matei Zaharia, va susţine un concert de cântări religioase româneşti. Mâine, 14 septembrie, între orele 8:00 şi 12:00 vor fi oficiate Utrenia şi Sfânta Liturghie.



.jpg)
