În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Procesiunea „Icoana - fereastră spre Dumnezeu“
Cu prilejul Duminicii Ortodoxiei, în zilele de 3 şi 4 martie vor avea loc mai multe manifestări religios-culturale la Biserica Icoanei din Bucureşti. Programul manifestărilor va începe mâine, 3 martie, la ora 9:30, în comuna Afumaţi din Ilfov. Acolo, un sobor de preoţi, alături de primarul sectorului 2, Neculai Onţanu, şi credincioşii prezenţi vor întâmpina Icoana Maicii Domnului cu trei mâini (Triherusa), adusă de la Mănăstirea Neamţ de către părintele stareţ Benedict Sauciuc. În drum spre Biserica Icoanei se vor face opriri la bisericile: Parc Plumbuita, "Sfântul Dumitru" - Colentina, "Sfântul Pantelimon" - Foişorul de Foc şi Olari, pentru ca la ora 12:00, Icoana Maicii Domnului cu trei mâini să fie aşezată spre închinare în Biserica Icoanei. Programul va continua cu slujba Vecerniei, de la ora 17:00, şi procesiunea "Lumina Ortodoxiei", ora 18:30, pe străzile din jurul Parcului Icoanei. În timpul procesiunii, preoţii şi credincioşii vor purta în mâini lumânări aprinse şi vor cânta imne bisericeşti, iar jandarmii unui detaşament, în uniforme de gală, vor purta în mâini torţe aprinse. Procesiunea se va încheia cu un program de cântări bisericeşti pe o scenă amenajată în incinta Parcului Icoanei.
Duminică, 4 martie, după Sfânta Liturghie, oficiată la Biserica Icoanei, începând cu ora 13:00 va avea loc procesiunea "Icoana - fereastră spre Dumnezeu", în jurul Parcului Icoanei, cu opriri în cele patru laturi ale parcului. Preoţii vor purta veşminte şi cruci de binecuvântare în mâini, iar credincioşii vor purta icoane şi iconiţe tip insignă în piept. În fruntea procesiunii vor fi purtate icoane împărăteşti, steaguri bisericeşti, cruci mari şi toaca. Procesiunea se va încheia cu citirea rugăciunii de sfinţire a icoanelor şi o rugăciune pentru tămăduirea celor bolnavi. După ora 15:00 va avea loc un concert de cântări bisericeşti susţinut de Corul "Divina Armonie", iar apoi participanţii vor rosti Mărturisirea de credinţă - Crezul.