În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Producători din Ungaria şi Israel, la ECOagrIS
La Biserica Toma Cozma din Iaşi va avea loc, în perioada 7-9 ianuarie 2011, ediţia specială de Sfântul Ioan Botezătorul a Târgului naţional de produse ecologice şi tradiţionale, ECOagrIS. Târgul, organizat de Bioma Agro Ecology Co, a ajuns la cea de-a IV-a ediţie şi se va desfăşura în parcul Bisericii Toma Cozma din Iaşi. Deschiderea oficială a ECOagrIS va avea loc mâine, după oficierea Sfintei Liturghii în Biserica Toma Cozma. Un sobor de preoţi va săvârşi o slujbă de Te Deum. "Ne dorim ca prin această slujbă religioasă să atragem atenţia asupra vieţii spirituale în contextul celorlalte manifestări spre care ne cheamă societatea contemporană. Am dorit ca această ediţie să fie o "concluzie" a sărbătorilor de iarnă. Acesta este motivul pentru care, pe lângă aceste produse din carne şi brânzeturi, apar şi alte produse. Încercăm să încurajăm consumul de fructe multe în această perioadă de după sărbători. Sărbătoarea Sfântului Ioan Botezătorul cade într-o zi de vineri şi ştim că el a fost un mare postitor. Dorim să atragem atenţia asupra importanţei pe care o are consumul de produse sănătoase netratate", a declarat pr. Mihai Mărgineanu, parohul de la Toma Cozma. Ca şi la celelalte ediţii, publicul va putea găsi la ECOagrIS produse de calitate din diferite zone ale ţării: alimente bio şi produse tradiţionale, produse naturiste, suplimente nutritive naturale, pălincă, vin, ceai, siropuri şi produse dietetice, cosmetice, detergenţi şi soluţii bio pentru casă, ambalaje ecologice etc. "Această ediţie este organizată şi datorită entuziasmului producătorilor care au participat şi la celelalte ediţii. Vor veni atât producători deja cunoscuţi de ieşeni, cât şi din Ungaria sau Israel", a declarat Vasilica Onofrei, consilier Relaţii publice şi marketing la Bioma Agro Ecology Co. (C. Ciofu)