Proiectul educațional „Cu Dumnezeu în vers și slovă”, aflat la a IV-a ediție, inclus în Calendarul activităților educative municipale din Bucureşti, s-a desfășurat de-a lungul a șase luni, din decembrie 2025 până în iunie 2026, adunând laolaltă profesori coordonatori, reprezentanți a 57 de școli și licee și 430 de elevi. Luni, 8 iunie, în biserica Parohiei Parcul Călăraşi din Protoieria Sector 2 Capitală a avut loc premierea câştigătorilor.
Program special pentru Serviciul Colportaj
Ca şi în anii trecuţi, Serviciul Colportaj al Arhiepiscopiei Bucureştilor îşi va amplifica activitatea economico-misionară pentru a întâmpina pelerinii şi credincioşii care vor veni să se închine la cinstitele moaşte. Magazinele din apropierea Catedralei patriarhale vor avea un program non-stop, după cum a precizat pentru TRINITAS TV protos. Ioachim Bejenariu, şeful Serviciului Colportaj al Arhiepiscopiei Bucureştilor.De asemenea, Serviciul Colportaj va colabora şi cu studenţi ai Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti. Un program special va avea şi noul magazin al Serviciului Colportaj, Galeriile "Cuvântul Vieţii", acesta fiind deschis în fiecare zi, până la miezul nopţii.



.jpg)
