În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Programul slujbelor la Catedrala Patriarhală de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului
De sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, la Catedrala Patriarhală se va desfăşura un program liturgic special. În ajunul sărbătorii, joi, 14 august, începând cu ora 16:00 se va oficia slujba Vecerniei unită cu Litia, în cadrul căreia va fi scos epitaful Adormirii Maicii Domnului, iar de la ora 17:30 la 20:30 se vor oficia slujba Utreniei şi Prohodul Maicii Domnului.
„Această slujbă a Prohodului este asemănătoare cu cea săvârşită în Vinerea Mare. În acest fel, noi o cinstim pe Maica Domnului, care se mută de la pământ la cer. Credincioşii sunt aşteptaţi să cânte împreună cu preoţii şi diaconii în jurul epitafului pe care este reprezentată Adormirea Maicii Domnului, pentru ca Maica Domnului să ducă la Fiul ei toate rugăciunile şi cererile noastre. La sfârşitul slujbei Prohodului se va înconjura biserica cu epitaful purtat de preoţi în cântări şi dangăte de clopot, apoi acesta va fi introdus în catedrală şi aşezat în Sfântul Altar“, ne-a declarat arhim. Teofil Anăstăsoaie, Mare Eclesiarh al Catedralei Patriarhale. A doua zi, vineri, 15 august, de la ora 8:00 se va oficia Ceasul I; de la ora 8:30 credincioşii vor putea participa la slujba Acatistului Adormirii Maicii Domnului, iar de la ora 9:30, se va săvârşi slujba Sfintei Liturghii. În ziua sărbătorii Adormirii Maicii Domnului este dezlegare la peşte, vin şi untdelemn. (Diac. Şt. Sfarghie)