După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Proiectul educaţional „Din suflet de creştin“ a ajuns la final
Palatul Copiilor Iaşi, Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi, Mitropolia Moldovei şi Bucovinei şi Şcoala "Ion Ghica" Iaşi organizează astăzi, începând cu ora 18:00, la Biserica "Sf. Nectarie" din Iaşi o manifestare religioasă în cadrul Proiectului educaţional "Din suflet de creştin". La eveniment va participa şi Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Cu acest prilej va fi lansat primul volum editat în urma Simpozionului interjudeţean "2010 - Anul omagial al Crezului ortodox şi al Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române". Proiectul educaţional "Din suflet de creştin", care a ajuns acum la final, a debutat în luna martie a acestui an printr-un concurs de muzică religioasă şi a continuat în luna aprilie cu un spectacol cultural artistic dedicat sărbătorii Sfintelor Paşti. Proiectul îşi propune realizarea în fiecare an a unui simpozion judeţean dedicat evenimentelor omagiale sărbătorite de Biserica Ortodoxă Română. (C.C.)



.jpg)
