Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Proiectul „Împreună suntem o Familie puternică” la Făgăraș
În perioada ianuarie-martie, Biserica Brâncoveanu din Făgăraș a derulat miniproiectul „Împreună suntem o Familie puternică”. În cadrul acestuia, copiii de la „Clubul copiilor brâncoveni”, împreună cu familiile lor, precum și tinerii voluntari ai Asociației „Doamna Maria Brâncoveanu” au fost implicați într-o serie de activități dedicate familiei. Miniproiectul s-a încheiat cu sprijinirea a 15 familii aflate în dificultate care au primit pachete conținând alimente, medicamente și cărți.
Comunitatea bisericii brâncovenești „Sfântul Nicolae” a inițiat miniproiectul „Împreună suntem o Familie puternică”, dedicat în special familiilor cu copii. În cadrul proiectului, copiii și tinerii implicați au participat la mai multe ateliere de creație, unde au confecționat felicitări, mărțișoare și diverse obiecte decorative. Acestea au fost oferite în schimbul unei donații în cadrul unui târg caritabil, alături de prăjituri realizate de echipele de părinți și copii.
„Cu banii primiți, grupa de tineri voluntari a cumpărat alimente și medicamente pentru 15 familii aflate în dificultate (familii cu mai mulți copii, unele monoparentale, copii crescuți de bunici, vârstnici singuri). Am avut, de asemenea, o donație de cărți pentru copii. Iar comunitatea noastră a dat curs îndemnului nostru din minicampania «Ce ție îți prisosește altuia îi trebuiește», dăruind borcane cu gemuri, compot, zacuscă și suc de roșii. Toate acestea au fost primite cu mare bucurie de familiile beneficiare! Bucurie mare am avut însă și în rândul copiilor implicați, care au văzut că nu e nevoie să fii adult ca să poți ajuta, să poți face bine, să te implici în comunitate și să vii în sprijinul celor din jurul tău”, conform coordonatorilor de activităţi din cadrul proiectului.
În cadrul aceluiași miniproiect, copiii au participat săptămânal la unitatea tematică „Familia mea”, unde au avut parte de jocuri de cunoaștere, activități de descoperire a arborelui genealogic și a poveștilor bunicilor și străbunicilor, de întărire a relațiilor dintre părinți și copii etc.
De asemenea, grupa de tineri a compus și interpretat sceneta anti-bullying „Puterea familiei”, menită să atragă atenția asupra importanței susținerii familiei în situația acestui fenomen de hărțuire a copiilor, atât de răspândit în școli. Aceasta a fost jucată în fața copiilor și părinților implicați în proiect, dar și în școală, însoțită de activități interactive.
Miniproiectul „Împreună suntem o Familie puternică”, având ca scop creșterea coeziunii sociale din comunitate, a fost coordonat de preotul paroh Ioan Paroș. Din parohia sa au participat două grupe: una de 24 de copii împreună cu familiile lor și alta de 16 tineri voluntari. Miniproiectul s-a desfășurat în cadrul proiectului național catehetic „Iubirea lui Hristos în familia mea”, desfășurat de Patriarhia Română cu prilejul Anului omagial al pastorației părinților și copiilor.