În Ajunul Crăciunului, 24 decembrie, la Reședința Patriarhală din Capitală a fost vestită, potrivit rânduielii tradiționale, Nașterea Domnului. După oficierea Liturghiei Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia, soborul de slujitori condus de părintele arhimandrit Clement Haralam, Mare Eclesiarh al Catedralei Patriarhale istorice din București, a purtat icoana praznicală la Reședința Patriarhală. Aceștia au fost întâmpinați în Salonul „Sfinții Români” din Reședința Patriarhală de către Întâistătătorul Bisericii noastre, cu acest prilej fiind săvârșit și un Polihroniu.
Proiectul „Prima spovedanie“ la Biserica Brânduşa
Biserica „Sfântul Nicolae“ - Brânduşa din Craiova desfăşoară în perioada Postului Paştelui ediţia a patra a proiectului „Prima spovedanie“. În cadrul proiectului din acest an, ca o tradiţie a Bisericii Brânduşa, credincioşii sunt invitaţi să vină la biserică pentru a se spovedi. „Anul acesta, intenţia noastră a fost să îi luăm ca parteneri de proiect, pentru că în fiecare an am avut parteneri, pe creştinii care îşi trăiesc credinţa într-un mod plenar: vin la biserică, se roagă. Noi, preoţii, avem datoria în perioada acestui Post Mare să-i convingem, să-i rugăm pe cei care nu au făcut prima spovedanie în viaţa lor să se apropie de această minunată Taină a noului Botez. Şi nădăjduim, aşa cum am avut bucurii şi în anii precedenţi, că şi în acest an oamenii vor fi receptivi şi vor reuşi să facă mai multă lumină în sufletele semenilor lor, care încă stau departe de această minunată Taină a Sfintei Spovedanii. Pentru noi este o bucurie mare deoarece anul acesta este Anul omagial al Tainelor Sfintei Spovedanii şi Sfintei Împărtăşanii, un motiv în plus să înmulţim eforturile misionare şi să-i aducem pe oameni să-L cunoască pe Dumnezeu bun, blând şi iertător, aşa cum este El pentru noi, toţi creştinii“, a precizat părintele Gabriel Sorescu, paroh al Bisericii „Sfântul Nicolae“ - Brânduşa.






.jpg)
