Într‑un cadru solemn, încărcat de emoție și profundă semnificație, Spitalului Clinic Militar de Urgență „Dr. Victor Popescu” din Timișoara i‑a fost acordat Drapelul de Luptă al unității, în cadrul
Protectorii naturii, la Tismana
Fundaţia "Cuvântul care zideşte" a organizat recent o amplă acţiune de ecologizare în apropierea Mănăstirii Tismana la care au participat peste 20 de elevi şi cadre didactice de la Grupul Şcolar Industrial "Tismana". Tinerii care au lăsat împrejururile mănăstirii mai curate şi primitoare au fost ajutaţi cu materiale pentru colectarea deşeurilor şi cu transportul lor de Agenţia pentru Protecţia Mediului Gorj, Administraţia Ariei Naturale Protejate din Nordul Gorjului şi Primăria Tismana. Manifestarea se înscrie în proiectul "Copiii - protectorii naturii", cu finanţare americană.



.jpg)
