Preasfinţitul Corneliu, Episcopul Huşilor, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit joi, 15 august 2013, Sfânta Liturghie în parohia Văleni, Protopopiatul Vaslui, judeţul Vaslui. Biserica acestei parohii este închinată Adormirii Maicii Domnului. După cum ne-a relatat pr. Vasile Pârcălabu, protopop al Protopopiatului Vaslui, la finalul Sfintei Liturghii a fost sfinţită casa parohială din Văleni. La acest moment de sărbătoare au participat sute de credincioşi, care au mulţumit lui Dumnezeu şi Maicii Domnului pentru toate darurile revărsate asupra comunităţii. Hramul bisericii parohiale a coincis cu Zilele Comunei Văleni, în cadrul cărora s-au organizat mai multe manifestări culturale. „Parohia Văleni are o biserică veche de peste 250 de ani şi una nouă, ridicată după Primul Război Mondial. După desele seisme, biserica din Văleni a fost aproape distrusă. Prin vrednicia preotului paroh de atunci, Constantin Pârcălabu, lăcaşul de închinăciune a fost salvat prin realizarea unei subzidiri. Ulterior a fost ridicată casa parohială, însă această lucrare nu s-a finalizat. Anul acesta, cu sprijinul credincioşilor, s-au realizat lucrările de finisare la casa parohială a parohiilor Văleni 1 şi Văleni 2“, a declarat pr. protopop Vasile Pârcălabu. (C. Ciofu)