Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
PS Ioachim Băcăuanul va conferenţia la Moineşti
În Sala Mare a Primăriei Municipiului Moineşti va avea loc mâine de la ora 16:30 conferinţa "Patimile, moartea şi învierea Mântuitorului Iisus Hristos". Prelegerea va fi susţinută de PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Întâlnirea este organizată de Protopopiatul Moineşti, în colaborare cu Primăria Municipiului Moineşti şi cu Liceul "Spiru Haret" Moineşti, fiind ultima din seria conferinţelor organizate în Postul Mare. (C.C.)



.jpg)
