La 25 noiembrie 2018, în anticiparea Centenarului Marii Uniri, un sobor impresionant de ierarhi, condus de Sanctitatea Sa Bartolomeu, Arhiepiscopul Constantinopolului-Noua Romă și Patriarh Ecumenic, și de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, consacra „singurul edificiu reprezentativ al Centenarului României reîntregite”. La șase ani de la acest moment istoric, în urma eforturilor susținute ale echipelor de muncitori, Catedrala Mântuirii Neamului se înfățișează în peisajul urban agitat al Capitalei ca o oază luminoasă de liniște, în care orice om poate să se oprească, să se regăsească pe sine în legătură tainică cu Dumnezeu, dătătorul a tot binele.
Punerea mâinilor
Punerea mâinilor este gestul ritual săvârşit de episcop în cadrul Tainei Hirotoniei, pentru a sfinţi pe viitorul preot (ritual pe care-l împlineau şi Apostolii, când sfinţeau episcopi şi preoţi). Acesta este şi un act ritual de binecuvântare prin care, prin mijlocirea sfinţiţilor slujitori ai Bisericii, se transmite harul lui Dumnezeu. Ritualul punerii mâinilor îl întâlnim atât în Noul Testament, cât şi în Vechiul Testament, unde se vede că prin acest ritual se întărea atât dreptul slujirii preoţeşti, cât şi cel de conducător al poporului (Numeri 8, 10; 27, 18 şi 23). Credinţa în puterea sfinţitoare a punerii mâinilor o întâlnim şi în Noul Testament: „Fiica mea este pe moarte (I-a spus Iair Mântuitorului); ci, venind, pune mâinile peste ea, ca să scape şi să trăiască“ (Marcu 5, 23). Prin punerea mâinilor, Mântuitorul vindeca pe cei bolnavi (Marcu 6, 5). Puterea vindecării prin ritualul punerii mâinilor a fost transmisă de Iisus şi Sfinţilor Apostoli, care o vor lăsa Bisericii prin Taina Sfântului Maslu: „Peste cei bolnavi îşi vor pune mâinile şi se vor face sănătoşi“ (Marcu 16, 18). (Dragoş-Mihail Olteanu, realizator Trinitas TV)