Aflați în România la începutul unei perioade de o lună de zile pe care o vor petrece, pentru a aprofunda slujirea liturgică și spiritualitatea ortodoxă românească, la Mănăstirea Putna, judeţul Suceava, cinci clerici ortodocși din America de Sud, aflați sub jurisdicția Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi, au vizitat vineri, 17 iulie, Palatul Patriarhiei din București. Însoțiți de părintele vicar eparhial Daniel Ene, aceștia au fost primiți de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, delegatul Patriarhului României, care a discutat cu ei despre misiunea, provocările și reușitele Bisericii noastre în lucrarea de evanghelizare de pe continentul sud-american.
Recital de poezie și cântări la Biserica Mărțișor din București
Duminică, 24 septembrie, într-o frumoasă zi de sfârșit de toamnă, cu soarele luminând fețele credincioșilor, după Sfânta Liturghie și binecuvântarea părintelui paroh Dragoș-Aureliu Marineață de la Biserica Mărțișor, sectorul 4, elevii Școlii Gimnaziale „Mărțișor” din parohie, îndrumați de profesoara Nicoleta Enculescu, au susținut un scurt recital de poezie și cântări închinate Maicii Domnului. De asemenea, copiii au împărțit felicitări persoanelor în vârstă prezente la acest eveniment, exprimându-și recunoștința pentru înțelepciunea și dragostea pe care aceștia le-o dăruiesc.



.jpg)
