De marea sărbătoarea a Intrării în biserică a Maicii Domnului, joi, 21 noiembrie, Schitul „Vovidenia” al Mănăstirii Neamț și-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan,
Recunoştinţă pentru diaconii din Capitală
Diaconi de la parohii din Capitală, precum şi preoţi coordonatori, care au contribuit la buna organizare a evenimentelor prilejuite de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, în perioada 22-28 octombrie 2016, au primit distincţii din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Evenimentul festiv a avut loc marţi, 29 noiembrie, în Reşedinţa Patriarhală, în prezenţa membrilor Permanenţei Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor.
După oferirea Diplomei de vrednicie „Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor", Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a subliniat rolul misionar al diaconilor. „Vă felicităm pentru lucrarea pe care aţi desfăşurat-o în timpul hramului Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, şi am apreciat că aţi îndrumat pe credincioşii pelerini, nu numai la raclele sfinţilor, ci şi la spaţiile de cazare, la bisericile din jurul Colinei Patriarhiei, încât s-a constatat că sunt de un real sprijin diaconii din Bucureşti. [...] Sunt peste 1.700.000 de ortodocşi declaraţi în Capitală, ceea ce înseamnă o lucrare foarte mare pentru noi. De aceea, am înmulţit numărul protoieriilor şi trebuie ca şi diaconii să fie mai activi în lucrarea misionară cu tineretul şi în toate activităţile culturale şi pastorale care sunt de competenţa lor, mai ales organizarea de coruri, de grupuri vocale, de grupuri muzicale, ca să fim de un real folos. Este mare nevoie de a intensifica lucrarea. Există mult prozelitism sectar în diferite parohii şi este nevoie de mai multă implicare nu numai la hram, în îndrumarea pelerinilor la raclele sfinţilor, ci trebuie să-i îndrumăm pe tineri, să-i apropiem mai mult de Biserică şi să-i formăm. Vă felicităm încă o dată, vă dorim ajutor de la Dumnezeu şi multă bucurie în lucrarea pe care o facem pentru binele Bisericii şi pentru slava lui Dumnezeu", a spus Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.