Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Regele Mihai I pentru totdeauna în România

Regele Mihai I pentru totdeauna în România

Galerie foto (3) Galerie foto (3) Știri
Un articol de: Pr. Ştefan Sfarghie - 14 Decembrie 2017

Sicriul cu trupul neînsufleţit al Regelui Mihai I al României a fost adus ieri, 13 decembrie, în România, cu o aeronavă militară, ce a aterizat pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” din Bucureşti. Evenimentul a fost marcat de o ceremonie militară şi una religioasă, în prezenţa Alteţei Sale Regale Principesa Moştenitoare Margareta, Custodele Coroanei române, şi mai multor membri ai Familiei Regale. În momentul sosirii, în întreaga țară au răsunat clopotele tuturor catedralelor, mănăstirilor și bisericilor.

Opt militari ai Brigăzii 30 Gardă au scos din aeronava militară sicriul cu trupul neînsufleţit al Regelui Mihai I, acoperit cu stindardul regal şi l-au aşezat pe catafalcul din faţa Salonului Oficial al aeroportului. Înaintea sicriului a fost purtată crucea de lemn pe care este inscripţionat numele regelui, urmat de un militar care a dus o coroană de flori. După intonarea Imnului Naţional şi a Imnului Regal a urmat o slujbă religioasă. Slujba Trisaghionului a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei şi Exarh patriarhal. Din sobor au făcut parte: arhim. Nectarie Şofelea, exarh administrativ, Sectorul exarhat al Arhiepiscopiei Bucureştilor, şi arhim. Policarp Chiţulescu, directorul Bibliotecii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. De asemenea, la slujbă a fost prezent şi Înaltpreasfinţitul Părinte Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale şi Meridionale, cel care s-a îngrijit de sufletul Majestății Sale în ultima perioadă de viață. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Grupul psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale. La ceremonialul militar şi religios au asistat membrii Familiei Regale, demnitari ai statului român, precum şi alte oficialităţi.

De la aeroport, sicriul cu trupul neînsufleţit al Regelui Mihai I al României a fost transportat la Castelul Peleş şi aşezat în holul de onoare al acestuia. Aici, reprezentanţi ai Preşedinţiei şi Guvernului României şi Republicii Moldova, membri ai Parlamentelor celor două ţări, alţi reprezentanţi ai instituţiilor statului, ai corpului diplomatic din UE şi NATO, precum şi membri ai Academiei Române au transmis condoleanţe.

De la Castelul Peleș la Palatul Regal din București

De la Peleș, castelul iubit de Majestatea Sa, sicriul a fost dus în București și depus în „Sala Tronului” din Palatul Regal (Calea Victoriei nr. 49-53). Cei care vor dori să depună flori la catafalcul Majestății Sale vor putea veni la Sala Tronului de la Palatul Regal din București, după următorul program: joi, 14 decembrie, orele 8:00 - 22:00 şi vineri, 15 decembrie, orele 8:00 - 22:00.

Sâmbătă, sicriul cu trupul neînsuflețit al Regelui Mihai I va fi transportat pe un afer de tun de la Palatul Regal până la Catedrala Patriarhală, unde va fi săvârșită slujba Înmormântării. După slujba din catedrală, sicriul va fi transportat cu trenul regal până la Curtea de Argeș, unde va fi înhumat alături de Regina Ana.