Într‑un cadru solemn, încărcat de emoție și profundă semnificație, Spitalului Clinic Militar de Urgență „Dr. Victor Popescu” din Timișoara i‑a fost acordat Drapelul de Luptă al unității, în cadrul
Resfinţire de biserică la Climeşti
PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, va resfinţi duminică, 25 septembrie, Biserica "Sfântul Nicolae" din parohia Climeşti, Protopopiatul Buhuşi. În ultimii şapte ani, sfântul lăcaş a beneficiat de numeroase lucrări de restaurare şi înnoire. "Interiorul şi exteriorul au fost pictate, au fost montate uşi şi geamuri noi, precum şi centrală termică. Totodată, catapeteasma a fost înlocuită cu una nouă, la fel şi mobilierul. De asemenea, susţinut de creştinii din parohie, am construit şi un aşezământ social-filantropic lângă biserică", a precizat preotul paroh Mârza Ionuţ. (pr. Constantin Gherasim)



.jpg)
